Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) despre decizia CEDO în cazul închisorilor CIA: Este „în afara potecii normalului”

Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) consideră că decizia CEDO de condamnare a României  în dosarul închisorilor CIA este una care „pășește cu succes în afara potecii normalului”. 

„Abd al-Rahim al-Nashiri și Abu Zubaydah sunt amândoi dovediți ca membri ai unor grupări teroriste. Cu toate acestea, suntem în situația în care ajungem să le plătim despăgubiri”, scrie eurodeputatul român.

Mesajul europarlamentarului român:

„Decizia CEDO mă duce cu gândul la paradoxul toleranței al lui Karl Popper: <Dacă o societate este tolerantă fără limită, capacitatea ei de a fi tolerantă va fi, în cele din urmă, confiscată sau distrusă de intoleranţi.> 

Abd al-Rahim al-Nashiri și Abu Zubaydah sunt amândoi dovediți ca membri ai unor grupări teroriste. Cu toate acestea, suntem în situația în care ajungem să le plătim despăgubiri.

Cei care luptă pentru drepturile omului au o ciudată înclinare către a-i apăra pe cei care și-au făcut un scop în viață din a omorî oameni inocenți. Supraviețuitorii atentatelor teroriste, familiile victimelor, orașe și țări întregi care trăiesc zilnic cu frică și în  teroare nu sunt de interes. Drepturile sutelor de milioane de oameni nu contează. Contează, în schimb, drepturile celor câțiva, de pe urma cărora sufera toți ceilalți.

Cred ca decizia CEDO pășește cu succes în afara potecii normalului.”, a scris eurodeputatul român pe pagina sa de Facebook.

Citiți și: România, condamnată de CEDO în cazul închisorilor secrete CIA și obligată să plătească 100.000 de euro unui deținut terorist

România şi Lituania au fost găsite vinovate joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de încălcări ale convenţiei care interzice tortura în cazurile lui Al Nashiri şi respectiv Abu Zubaydah, în urma participării celor două ţări la programul închisorilor secrete CIA, anunţă CEDO pe site.

CEDO obligă România să-i plătească lui Al Nashiri pagube în valoare de 100.000 de euro. 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

2 Responses to Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) despre decizia CEDO în cazul închisorilor CIA: Este „în afara potecii normalului”

  1. marian romanescu 02/06/2018 at 17:42

    Art.3 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului Romanescu v Romania – ofiter antiterorist- 7 500 euro despagubiri morale;
    Art.3 din aceiasi Conventie :.
    Cpt.(r) Romanescu Marian i se refuza dreptul la asistenta medicala in Clinica sau Spitalul S.R.I.precum si dreptuL la o pensie militara corespunzatoare,pierderEa capacitatii militare de munca datorandu-se violentelor la care a fost supus,in conditii de LIPSIRE ILEGALA DE LIBERTATE cu consecinta de VATAMARE CORPORALA GRAVA.l
    Mesajul dvs. pentru lupta antiterorista??Rog confirmati!

    Reply
  2. marian romanescu 02/06/2018 at 17:45

    V DECIZIA CEDO 78 375/11 din 16 mai 2017

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.