Europarlamentarul Sabin Cutaş îi trimite o scrisoare lui José Manuel Barroso privind independenţa justiţiei în România

sabin cutasEuroparlamentarul Sabin Cutaş a trimis astăzi o scrisoare Preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru a îi atrage atenţia asupra ingerinţei în justiţie practicate de Preşedintele Traian Băsescu. Eurodeputatul român a amintit de intervenţiile publice ale Preşedintelui ţării cu privire la revocarea Procurorului Lucian Papici şi la numirea lui Daniel Morar la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a cerut lui José Manuel Barroso să ia poziţie pentru a apăra principiile statului de drept in România, se arată într-un comunicat remis presei.

‘Statul de drept se numără printre principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Rolul Comisiei Europene de a veghea la îndeplinirea obligaţiilor membrilor UE în acest domeniu şi de a interveni atunci când acesta nu este respectat este esenţial. Nerespectarea statului de drept în ceea ce priveste actul de justiţie este practicată cu uşurinţă de către Preşedintele României Traian Băsescu, care îşi încalcă astfel atribuţiile constituţionale’, a declarat Sabin Cutaş, potrivit sursei citate.

‘Am salutat intervenţiile executivului european cu privire la modificările periculoase aduse constituţiei în Ungaria. Atunci când vine vorba despre situaţia din România, consider că este necesar să vă aduc la cunoştinţă o serie de informaţii cu privire la ingerinţa în justiţie a Preşedintelui Traian Băsescu, pentru a vă putea forma o părere obiectiva’, a subliniat deputatul european.

‘Pe 3 octombrie 2013, Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că i-a contactat atât pe Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cât şi pe Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, pentru a le cere să revină asupra deciziei de revocare a Procurorului Lucian Papici. Totodată, în timpul unui interviu realizat pe 18 octombrie 2013 de un post de televiziune din România, Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut că a făcut numiri la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a povestit despre schimbul pe care îl propusese fostului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu: pentru ca acesta să primească un nou mandat, trebuia numit Daniel Morar, un apropiat de-al Preşedintelui ţării, la şefia DNA. Preşedintele Traian Băsescu recurge des şi la etichetarea anumitor politicieni a căror dosare judiciare sunt în desfăşurare, numindu-i infractori, deşi termenul poate fi folosit doar ca urmare a sentinţei finale şi irevocabile a judecătorilor’, a arătat europarlamentarul român în scrisoarea adresată Preşedintelui Comisiei Europene.

‘Interventiile presedintelui Băsescu pot fi considerate un exces instituţional şi o încălcare a atribuţiilor constituţionale ce îi revin, în masură să limiteze de facto independenţa justiţiei în România. În plus, cetăţeanul percepe introducerea arbitrariului în justitie şi intervenţia politicului în actul de justiţie. Îmi exprim speranţa că veţi lua poziţie cu privire la aceste precedente periculoase atât pentru România cât şi pentru Uniunea Europeană, apărând şi de această dată principiile statului de drept’, a conchis Sabin Cutaş.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 5 =