Europarlamentarul Victor Negrescu: Brexit-ul nu trebuie să lovească în drepturile românilor din Marea Britanie

“Apărarea drepturilor la muncă și beneficii sociale ale românilor care trăiesc în Regatul Unit trebuie să reprezinte o prioritate zero iar Guvernul britanic să țină cont de bunele relații cu România când va declanșa Brexit”, a precizat europarlamentarul Victor Negrescu, acesta declarându-se profund îngrijorat având în vedere că Guvernul de la Londra a anunțat că va activa miercuri, 29 martie 2017, Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, conform unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

“Procesul declanșat de Marea Britanie este rezultatul direct al politicilor populiste. Populismul a creat numai dezastre în trecut și va crea și acum. Din păcate, efectele nocive ale acestor acțiuni iresponsabile se răsfrâng și asupra românilor din Regatul Unit. Prioritatea zero trebuie să fie, în acest moment, apărarea drepturilor câștigate de concetățenii noștri și sper că Guvernul britanic va ține cont de bunele relații cu România când va declanșa Brexit”, a susținut Victor Negrescu.

Acesta a subliniat că orice pierdere a drepturilor din cauze care nu au legătură cu cetățenii români este profund nedreaptă și inacceptabilă. “Vorbim de peste 200.000 de profesioniști români stabiliți în Marea Britanie, care merită un tratament corect din partea autorităților, inclusiv pentru susținerea economiei britanice. Doctori sau ingineri formați în România ajută Marea Britanie să se dezvolte și să aibă specialiști în domenii cheie”, a spus europarlamentarul român.

Este îngrijorătoare și soarta studenților din spațiul britanic, având în vedere că numărul tinerilor români care urmează studii universitare în Marea Britanie este de aproximativ 7.000. Conform statisticilor oficiale, doar în 2016 au aplicat în jur de 2000 de tineri din România pentru a accede în instituțiile de învățământ superior din Marea Britanie. Acești tineri trebuie apărați cu orice preț, iar noi vom urmări cu atenție din Parlamentul European ca drepturile românilor să fie respectate“, a conchis Victor Negrescu.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.