Eurostat: Bulgaria şi România, cele mai mari rate din UE la supraaglomerarea locuinţelor

People on the MoveRomânia și Bulgaria au avut cele mai mari rate de supraaglomerare a locuințelor din Uniunea Europeană în 2011, arată un raport recent al biroului european de statistică Eurostat, potrivit agenției de presă Focus, informează Agerpres.

Unul dintre aspectele fundamentale luate în considerare la evaluarea calității locuințelor este disponibilitatea unui spațiu suficient. Rata de supraaglomerare descrie proporția populației care locuiește în locuințe supraaglomerate, fiind definită prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, mărimea gospodăriei, precum și vârsta și situația familială a membrilor acesteia.

În 2011, cele mai mari rate de supraaglomerare s-au înregistrat în România (54,2%), Bulgaria (47,4%), Polonia (47,2%) și Ungaria (47,1%), iar cele mai reduse în Olanda (1,7%) și Belgia (2,2%).

Media în Uniunea Europeană a fost de 17,3%, potrivit Eurostat.

Un procent de 41% din populația Uniunii Europene, inclusiv Croația, care a aderat la blocul comunitar în 2013, locuia în apartamente, puțin peste o treime (34,7%) în case unifamiliale și 23,6% în locuințe duplex (imobil care are un perete comun cu altă casă alăturată).

Sursa: Agerpres.ro
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − 1 =