Câștigătorii concursului ”Reporter european”, ediția 2012

reporter-european_2012Șapte jurnaliști și trei bloggeri au fost desemnați câștigătorii celei mai recente ediții a programului ”Reporter European”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Concursul ”Reporter European” – ediția anului 2012 – s-a adresat jurnaliștilor și bloggerilor care, pe parcursul anului trecut, au abordat una dintre cele trei teme: impactul fondurilor europene în România, reforma politicii agricole comune și Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații. Participanții au avut posibilitatea să-și înscrie materialele într-una din cele trei secțiuni: presă video, presă audio și presă scrisă și online, în timp ce, la dispoziția bloggerilor a fost pusă o categorie specială, intitulată ”Blogger European”.

Concurenţii desemnați câștigători în urma evaluării sunt:

1. Presă video

Premiul I: Alex Nedea (Antena 3), pentru materialul despre impactul fondurilor europene în România, “Integrarea Nu E“;

Premiul II: Vitalie Cojocari (PRO TV), pentru materialul despre impactul fondurilor europene în România, “Via Carpatia, autostrada care ar urma să unească trei mări și pentru care România nu are bani“;

Premiul III: Oana Andreea Marocico (TVR Iași), pentru materialul despre Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, “Adopt a Grandparent“.

2. Presă audio

Lucian Bălănuță (Radio România Iași), pentru materialul despre reforma politicii agricole comune, “Găsit tânăr fermier. Îl declar pregătit pentru reforma Politicii Agricole Comune 2014-2020.

3. Presă scrisă și online

Premiul I: Andrei Udișteanu (EVZ), pentru materialul despre Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, “La pas prin satele nimănui. Peisaj demn de un Cernobîl românesc.

Premiul II: Amalia Dascălu (Ziarul de Iași), pentru materialul despre Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, ”

Câștigătorii secțiunii “Blogger European” sunt:

Premiul I: Olivia Sgarbura, pentru materialul despre Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, “Pensionar la Sausalito“, publicat pe bloggul personal “Jocul Orb“;

Premiul II: Irina Bărăgoi, pentru materialul despre reforma politicii agricole comune “Danone acordă O șansă pentru familia ta“, publicat pe bloggul personal “Irina Baragoi“;

Premiul III: Oana Grecea, pentru materialul despre Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, “Cine are bunici/părinți nu e încă pierdut“, publicat pe bloggul personal “Gânduri și bucătăreală“.

Pompiliu Comșa a obținut premiul special al juriului dedicat jurnaliștilor seniori, pentru seria de articole privind  impactul fondurilor europene în România.

Sursa: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − 1 =