Gala de decernare a premiilor Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii

Gala de decernare a premiilor Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii s-a desfăşurat pe 13 noiembrie 2012, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles.

În cadrul acestui eveniment au fost premiate persoane deosebite şi iniţiative care au avut o importantă contribuţie în domeniul îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

S-au acordat premii pentru următoarele şapte categorii: antreprenori sociali, locuri de muncă pentru toate vârstele, iniţiative pentru o societate mai adaptată vârstnicilor, competiţia generations@school, concursul „Poveşti de viaţă” (Life Story Challenge), precum şi jurnaliştilor din presa scrisă şi audiovizuală.

Pentru aceste premii, s-au primit peste 1 300 de înscrieri interesante şi diverse, din întreaga Europă.

După o preselecţie la nivel naţional, câştigătorii de la fiecare categorie au fost selectaţi de către un juriu alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai principalilor parteneri din cadrul Anului european 2012.

Aici puteti  vedea lista cu o scurtă prezentare a tuturor câştigătorilor şi a finaliştilor europeni.

Sursa/Foto: europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − 10 =