Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, 10-13 aprilie. 1 din 3 pacienţi care vine la medicul de familie are o problemă psihică sau emoţională

wpa 2013 congressCongresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie (World Psychiatric Association) va fi organizat in perioada  10 – 13 aprilie 2013, (Bucureşti – Palatul Parlamentului), evenimentul fiind o premieră în ţara noastră.

Tematica principala a congresului consta in faptul ca unul din trei pacienţi care se prezintă la medicul de familie are o problemă psihică sau emoţională.

In contextul in care sistemele sanitare contemporane sunt dominate de fragmentare, WPA 2013 Bucharest Congress reprezinta o oportunitate unica pentru imbunatatirea acestora atat din Europa Centrala, Europa de Sud-Est si Eurasia, cat si din lume, propunand o noua abordare a serviciilor de psihiatrie, prin realizarea unui nou model colaborativ si integrativ solid, si anume triumviratul intre medicina de familie, psihiatrie si sanatate publica, vital pentru un sistem medical sustenabil, modern, eficace si de performanta in secolul 21.

1 din 3 pacienti care se prezinta la medicul de familie are o problema psihica sau emotionala
Avand in vedere ca Organizatia Mondiala a Sanatatii prognozeaza o crestere epidemiologica a depresiei, la nivelul la care aceasta boala va deveni a 2-a cauza de morbiditate generala globala in 2020 si prima in 2030, in cadrul WPA 2013 Bucharest Congress vor avea loc mese rotunde in vederea elaborarii de proiecte integrative nationale si zonale anticipate, menite sa faciliteze accesul la ingrijiri de sanatate mintala ale unor populatii dezavantajate si sa imbunatateasca calitatea si accesul la serviciile sanitare atat de necesare indivizilor, familiilor si natiunilor, in final de a realiza dreptul uman al sanatatii.
Amintim ca integrarea demersului medicului de familie in zona tulburarilor mentale cu abordarea medicilor specialisti psihiatri este o solutie menita sa scurteze drumul pacientilor cu afectiuni mintale catre serviciile de care au nevoie: depistare si diagnostic precoce, tratament adecvat si rapid instituit. Stransa colaborare dintre psihiatru si medicul de familie nu este o idee noua, dar nu au fost intreprinse eforturi reale ca ea sa fie si pusa in aplicare, astfel incat WPA 2013 Bucharest Congress va fi un prilej cu totul remarcabil de a stabili un inceput in dezvoltarea acestei abordari.

În prezent, depresia afectează aproximativ 121 de milioane de persoane la nivel global.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, 10-13 aprilie. 1 din 3 pacienţi care vine la medicul de familie are o problemă psihică sau emoţională

  1. Pingback: Criza economica, una dintre principalele cauze de stres pe plan mondial | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 4 =