EVOLUŢII ECONOMICE DRAMATICE ÎN BELARUS

Autor: Emilian M. Dobrescu

Belarusul este stat independent din 1991, când s-a desprins din fosta URSS.

Ţară de 207.595 km pătraţi şi 9,6 milioane de locuitori, Belarusul are un PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare de 13.909 dolari (România are 11.860), potrivit datelor FMI şi este cotat cu cel mai ridicat indice al dezvoltării umane dintre statele ex-sovietice.

Aleksandr Lukaşenko conduce Belarusul din 1994. A câştigat toate cele patru competiţii prezidenţiale la care a participat şi a organizat un referendum prin care a modificat Constituţia ţării, eliminând restricţia de maximum două mandate de preşedinte. În afară de alegerile din ’94, a fost acuzat de fiecare dată de organismele internaţionale de fraudă electorală şi grave încălcări ale drepturilor omului. Ultimul mandat l-a câştigat în 2010 cu aproape 80% din voturi şi apoi a arestat toţi liderii opoziţiei care îl acuzau de fraudă, dar şi pe o parte din cei care au protestat.

Drept urmare a abaterilor grave, Lukaşenko şi echipa sa au interdicţie de a vizita ţările Uniunii Europene, fiind susţinut doar de Rusia şi de restul membrilor Comunităţii Statelor Independente. Fostul preşedinte american George W. Bush îl numea numea “ultimul dictator din Europa”.

 

1995, 1998 şi 2002 – trei ani ai unui sfârşit previzibil

Regimul autoritar al preşedintelui Lukaşenko este, după cum se ştie, criticat de comunitatea internaţională şi de o serie de organizaţii neguvernamentale din cauza repetatelor încălcări ale libertăţii şi drepturilor omului.

În 1995, după nici un an de la câştigarea mandatului prezidenţial, A. Lukaşenko dizolvă Parlamentul ţării, dominat de opoziţie şi începe să conducă autoritar republica. În 1998 îl arestează pe unul din membrii marcanţi ai opoziţiei, Andrei Klimov, proprietar al unei întreprinderi de construcţii şi deputat în fostul Parlament, condamnat în martie 2000 la 6 ani de închisoare pentru “fraudă financiară şi abuz de putere”.

Pentru a-şi dovedi bunăvoinţa în faţa comunităţii internaţionale, puterea de la Minsk decide după exact doi ani eliberarea condiţionată a lui Andrei Klimov. “Aceşti patru ani m-au schimbat, dar nu m-au înfrânt. Nu sunt vinovat. Cercetările împotriva mea au avut motivaţii politice”, a declarat Klimov la ieşirea din închisoare.

Peste 100 de persoane au fost apoi arestate de forţele de ordine ale republicii duminică 24 martie 2002, în timpul unei manifestaţii interzise, organizată de opozanţii preşedintelui Aleksandr Lukasenko, la sărbătorirea a 84 de ani de la proclamarea Republicii Populare Belarus. Atunci, cca două mii de persoane s-au adunat într-un parc din Minsk, la iniţiativa partidelor de opozitie, înainte de a fi dispersaţi de politiştii care au folosit bastoane de cauciuc. “Oamenii manifestau paşnic. Poliţia nu a avut nici un motiv să acţioneze într-un asemenea mod”, a declarat Valeri Sciukin, membru al unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, care a participat la miting, fiind el însuşi reţinut de forţele de ordine. O manifestaţie identică s-a desfăşurat în acelaşi timp în oraşul Grodno din vestul ţării, poliţia arestând cca 30 de protestatari.

Măsuri economice neinspirate

În 2010, înainte de alegerile din decembrie, prost informat de consilieri probabil, preşedintele Lukaşenko a mărit salariile bugetarilor cu 50%, în timp ce pensiile au crescut în termeni reali cu 24%, iar creditul cu 38%. Aceasta a destabilizat economia şi a determinat o creştere puternică a deficitului. Balanţa de cont curent a ţării a înregistrat un deficit de 8,5 miliarde euro sau 16% din PIB, în creştere cu 33% faţă de 2009, iar importurile au depăşit exporturile cu 7,42 miliarde dolari.

Politica socialistă a puterii de la Minsk a renaţionalizat activele privatizate după căderea comunismului de tip sovietic în republică şi exercită un control strict asupra preţurilor. Cea mai mare parte a întreprinderilor sunt în mâna statului. La sfârşitul anului 2010, 44,4% din populaţia activă lucra la stat, în timp ce numărul de şomeri era de 0,7%, tipic pentru un stat fost şi care este tot de tip comunist.

În 2009, în prima parte a crizei financiare, aidoma statelor vecine din Europa de Est, Republica Belarus a luat un împrumut de la FMI, în valoare de 3,5 miliarde de dolari.

Pe 23 mai 2011, datorită inflaţiei galopante, un dolar era cotat de Banca Centrală la 3.155 ruble belarusă, un euro la 4.516 ruble belaruse şi o rublă rusească la 113,02 ruble belaruse. Pe 24 mai, Banca Naţională a Belarusului a decis să deprecieze masiv rubla belarusă, astfel că dolarul american a devenit cu 56,3% mai puternic, euro cu 51% şi rubla rusească cu 54%.

Din decembrie 2010, Belarusul a pierdut aproape 50% din rezervele valutare, după ce speculaţiile că ţara urmează să rămână fără valută au determinat populaţia să schimbe rublele în monedă străină. Rezervele valutare erau de 2,8 miliarde dolari în decembrie 2010, pentru ca în mai a.c. să ajungă la 1,44 miliarde. Banca Centrală a anunţat că a întrerupt operaţiunile pe piaţa interbancară şi că a impus o deviaţie de maximum 2% faţă de cursul oficial pentru mediul privat, după ce apăruseră cursuri de schimb alternative. Din acest motiv, Belarusul suferă de un deficit cronic de bunuri importate, după ce firmele nu au mai avut acces la valută pentru a reface stocurile de produse de import.

 

OPINIILE SPECIALIŞTILOR

–          Rubla este în continuare prea puternică, dar devalorizarea loveşte în consumatorul mediu prin inflaţia importată şi deteriorează puterea de cumpărare. Nu există nici o ieşire uşoară din această situaţie economică şi singura cale este aceea a reformelor majore.

Sanna Kurronen, economist la Danske Bank A/S

 

–          O implozie economică de genul celei din ’91 este aproape inevitabilă. privatizarea rapidă este unicul mod prin care poate fi evitat dezastrul complet, după modelul sfaturilor date de FMI, Banca Mondială şi Rusia. Fără măsuri de acest gen, dolarul ar urma să ajungă 10.000 de ruble, ceea ce înseamnă hiperinflaţie, şomaj masiv şi sistarea producţiei.

Alexei Moiseev, economistul şef al VTB Capital, ramura de

                                         investiţii a celei de-a doua bănci ruseşti

 

–          EurAsEc (Comunitatea Economică Euro-Asiatică) va acorda un împrumut de 3 miliarde dolari – 1 miliard din partea Rusiei – din care 800 milioane vor fi eliberate imediat ce vor fi semnate hârtiile.

Vladmir Putin, primul ministru al Rusiei

 

–          Ne-am înţeles ca sumele din privatizări să nu fie mai mici de 2,5 miliarde dolari pe an sau trebuie prezentat un total de 7,5 miliarde dolari de active privatizate.

Alexei Kudrin, ministrul de finanţe al Rusiei

 

Iminenţa catastrofei. Cine va suferi? Populaţia!

Deprecierea monedei nu ajută cu nimic statul, din moment ce o mare parte din economie prelucrează bunuri importate. Inflaţia anuală era de 18% în aprilie a.c. iar alimentele s-au scumpit cu 24% faţă de aprilie 2010. După deprecierea masivă din mai situaţia a scăpat de tot de sub control: inflaţia care ar fi fost de cca 20% poate ajunge astfel la peste 30%.

Oamenii au început să formeze cozi pentru a-şi cumpăra bunuri de folosinţă îndelungată, de teama devalorizării. Unul dintre oameni de la coadă declara că economiile sale, ce totalizau 6 milioane de ruble, cumpărau înainte de devalorizare trei frigidere. Acum nu mai cumpără decât unul.

Preţul scutecelor pentru copii a luat-o razna: un pachet costa înainte de devalorizare 69.000 de ruble, iar acum a ajuns să coste 140.000, aproape jumătate din alocaţia de 343.000 de ruble acordată copiilor. Banca Centrală a încercat să limiteze proporțiile inflației prin mărirea dobânzii de politică monetară de la 12% în martie 2011, la 16%, în trei trepte.

Dacă înainte de alegerile din decembrie 2010, Uniunea Europeană promisese Belarusului ajutor financiar de 4,2 miliarde dolari, evenimentele ulterioare i-au lăsat pe oficialii belaruşi doar cu alternativa rusească. De altfel, Lukașenko a fost todeauna mai aproapiat de ruși decât de Europa Occidentală.

Continuându-şi politica imperială, Kremlinul a impus drept condiţie pentru ajutorul financiar solicitat, vânzarea unor active belaruse în valoare de 7,5 miliarde dolari în următorii trei ani, care să limiteze foamea de valută a Belarusiei. La programul de privatizări ruşii ar fi primii abonaţi, ca urmare a legăturilor economice şi politice puternice dintre cele două ţări. Gazele ruseşti tranzitează teritoriul Belarusului spre Vest prin intermediul conductelor Beltransgaz, companie împărţită pe jumătate între Republica Belarus şi Compania rusescă Gazprom. De asemenea, de interes pentru investitorii străini ar putea fi pădurile belaruse, care acoperă 40% din teritoriul țării.

Lukaşenko spune însă că nu va vinde nimic dacă preţul nu este bun. Premierul Mihail Miasnikovich a declarat că încearcă să obţină încă un împrumut de 8 miliarde de dolari de la FMI, aceasta în condiţiile în care Fondul a avertizat fosta republică sovietică că excesele bugetare vor aduce ţara într-o situaţie economică dezastruoasă.

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *