Parlamentul European dezbate progresele Turciei, Croatiei si Macedoniei

parlament-ueExtindere UE

Parlamentul a dezbatut cele trei rapoarte cu privire la progresele înregistrate de Turcia, Croatia si Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei în 2008, adoptând trei rezolutii legate de stadiul negocierilor.Detalii in continuare

Croatia

Parlamentul European “îsi exprima încrederea în posibilitatea de îndeplinire a obiectivului încheierii negocierilor în 2009, cu conditia ca guvernul Croatiei sa-si intensifice eforturile de solutionare a unor puncte mai sensibile în legatura cu procesul de aderare, inclusiv combaterea criminalitatii organizate si a coruptiei” se afirma în raportul elaborat de Hannes Swoboda (PSE, Austria), adoptat cu o larga majoritate (548 voturi pentru, 40 împotriva si 34 abtineri).

În ceea ce priveste cooperarea cu Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie, Croatia a raspuns, în cea mai mare parte, cererilor de asistenta care i-au fost adresate, dar anumite documente militare de o importanta determinanta legate de cauza Gotovina nu au fost puse la dispozitie. Parlamentul îndeamna guvernul Croatiei sa depuna eforturi sporite pentru a pune imediat aceste documente esentiale la dispozitia Tribunalului.Diferendul dintre Croatia si Slovenia

Deputatii europeni îsi exprima regretul profund cu privire la faptul ca negocierile de aderare au fost literalmente blocate pentru o lunga perioada din cauza problemelor din cadrul relatiilor bilaterale (diferendul dintre Croatia si Slovenia privind limita apelor teritoriale).  Problemele din cadrul relatiilor bilaterale nu trebuie sa constituie un obstacol în calea progreselor negocierilor de aderare, cu conditia ca aceste negocieri sa nu fie folosite pentru a înlocui solutionarea definitiva a acestor problematici; îndeamna totusi Guvernul Croatiei si guvernele tarilor învecinate sa-si solutioneze în mod operativ toate diferendele în curs.

Europarlamentarii reamintesc acordul informal la care s-a ajuns între prim-ministrii ai Croatiei si Sloveniei cu privire la transferarea acestei dispute de frontiera catre un organ international. Ei saluta faptul ca Slovenia si Croatia au acceptat oferta de mediere din partea Comisiei si considera ca medierea trebuie sa se bazeze pe dreptul international si jurisprudenta. În acest context, se spera la o avansare rapida a negocierilor de aderare.

Turcia

“Parlamentul European îsi exprima îngrijorarea cu privire la încetinirea procesului de reforma din Turcia pentru al treilea an consecutiv si solicita guvernului turc sa dea dovada de vointa politica pentru continuarea procesului de reforma la care s-a angajat în 2005” se arata în raportul elaborat deRia Oomen-Ruijten (PPE-DE, Olanda), adoptat cu 528 voturi pentru, 52 împotriva si 43 abtineri.

Negocierile de aderare cu Turcia au fost deschise la 3 octombrie 2005, dupa aprobarea de catre Consiliu a cadrului de negociere. Începerea acestor negocieri a reprezentat punctul de plecare al unui proces deschis.

Libertatea de exprimare si libertatea presei nu sunt pe deplin protejate în Turcia. Modificarea codului penal în aprilie 2008 nu a fost suficienta si de aceea se solicita o reforma fundamentala a acestuia, în special abrogarea articolul 301 si a altor legi prin care se restrânge în mod arbitrar libertatea de exprimare a unor opinii nonviolente.

Parlamentul solicita guvernului turc sa considere drept prioritate luarea unei initiative politice pentru favorizarea rezolvarii durabile a problemei kurde, initiativa care trebuie sa vizeze oportunitatile economice si sociale pentru cetatenii de origine kurda si sa le îmbunatateasca în mod semnificativ drepturile culturale.

Turcia poate juca un rol important prin contributia sa la securitatea energetica a Europei.Parlamentul sprijina deschiderea negocierilor la acest capitol si regreta faptul ca în Consiliu nu s-a ajuns la niciun acord pe aceasta tema. Turciei i se solicita sa sustina pe deplin proiectul de constructie a conductei de gaz Nabucco, care reprezinta un proiect european prioritar, si spera ca se va încheia în viitorul apropiat un acord interguvernamental menit sa puna în functiune aceasta conducta.

Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM)

Parlamentul “îsi reafirma sprijinul total pentru perspectiva europeana a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei si a tarilor din Balcanii de Vest, care este esentiala pentru stabilitatea, reconcilierea si viitorul pasnic al regiunii”, se  arata în raportul elaborat de Erik Meijer (GUE/NGL, Olanda), adoptat cu 478 voturi pentru, 92 împotriva si 42 abtineri.

Se saluta faptul ca în Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei partidele aflate la putere si cele din opozitie, cu sprijinul larg al societatii civile si al opiniei publice, sunt unite în dorinta de a îndeplini criteriile stabilite de UE pentru statele candidate si aderarea cât mai repede posibil la UE.

Cu toate acestea, la trei ani dupa ce i-a fost acordat statutul de tara candidata la UE, nu s-au deschis înca niciun fel de negocieri în vederea aderarii, ceea ce produce o situatie nesustenabila care are consecinte descurajatoare asupra tarii si risca sa destabilizeze regiunea. Deputatiiconsidera ca aceasta situatie neobisnuita trebuie sa ia sfârsit si solicita accelerarea acestui proces prin luarea unei decizii cu privire la data aderarii.

FYROM  a realizat progrese în dialogul despre liberalizarea vizelor, în special numarul mare de documente biometrice de calatorie si de identitate emise, implementarea sistemului de gestionare integrata a frontierelor si stabilirea unui sistem national de informare privind vizele. În rezolutia PE seconstata cu satisfactie progresele înregistrate în combaterea traficului de fiinte umane, a migratiei ilegale si a coruptiei. Parlamentul European saluta implementarea acordului de readmisie cu UE si solicita o cooperare mai strânsa cu Frontex, Europol si Eurojust.

Problematica numelui constitutional

Parlamentul sprijina eforturile depuse în cadrul Natiunilor Unite menite sa rezolve diferentele care au aparut în privinta numelui constitutional al statului, în vederea încheierii unui acord final cât mai curând posibil între Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Grecia.

Membrii Parlamentului European atrag atentia asupra faptului ca, în conditiile în care nu se ajunge la un acord rapid între cele doua state, exista riscul ca momentul aderarii Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei la UE sa fie amânat pe termen lung, însa marile probleme bilaterale din Balcani nu trebuie sa obstructioneze procesul de integrare europeana si sa aiba prioritate în fata acestuia.

Mai multe informatii:

Raportul de progrese Croatia, Comisia Europeana,  5 noiembrie 2008 (EN, pdf)

http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/press_corner/key-documents/reports_nov_2008/croatia_progress_report_en.pdf

Raportul de progrese Turcia, Comisia Europeana, 5 noiembrie 2008 (EN, pdf)

http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/press_corner/key-documents/reports_nov_2008/turkey_progress_report_en.pdf

Raportul de progrese Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Comisia Europeana, 5 noiembrie 2008 (EN, pdf)

http://ec.europa.eu/enlargement/pdf/press_corner/key-documents/reports_nov_2008/the_former_yugoslav_republic_of_macedonia_progress_report_en.pdf

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + six =