Federica Mogherini îi răspunde lui Donald Trump: Acordul cu Iran funcționează și trebuie păstrat

Șefa diplomației UE Federica Mogherini a insistat miercuri că actuala înțelegere nucleară cu Iranul funcționează și trebuie „păstrată” după ce președintele american Donald Trump a cerut un nou acord cu Teheran.

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, care a apărat acordul cu Iranul, a declarat miercuri că acesta a fost „esențial pentru securitatea europeană”.

„Cu privire la ceea ce se poate întâmpla în viitor, vom vedea în viitor, dar avem o înțelegere existentă, funcționează și trebuie să fie păstrată”, a spus fostul ministru italian de externe, când a sosit la o conferință a donatorilor cu privire la Siria, la Bruxelles.

Donald Trump și Emmanuel Macron au pledat marți pentru un nou acord nuclear între Iran și marile puteri, după ce nu au ajuns la un consens privind textul prezentului acord. „Acordul nuclear cu Iran nu trebuia să existe! Este un dezastru şi o nebunie!” a spus Trump, în timpul declaraţiilor de presă pe care el şi Emmanuel Macron le-au susţinut în Biroul Oval, anunţă BBC. Totodată, preşedintele american a avertizat Iranul să nu relanseze programul nuclear, întrucât „va avea probleme mai mari ca niciodată”.

„Dorim să putem lucra asupra unui nou acord cu Iranul”, a afirmat la rândul său Emmanuel Macron, amintind posibilitatea ca omologul său american să-şi pună în aplicare promisiunea de campanie şi să renunţe la acest text vizând să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, se află în prezent la Washington, unde speră să-l convingă pe Donald Trump să nu se retragă din acest acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, care are drept scop să împiedice Iranul să se înarmeze cu arme nucleare.

Acordul este aspru criticat de Donald Trump, care ameninţă să restabilească sancţiuni economice împotriva Teheranului şi să retragă Statele Unite din acord dacă semnatarii europeni nu vor înăspri termenii acestuia înainte de 12 mai. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a sosit luni la Washington, într-o vizită de stat – prima găzduită de omologul său american, Donald Trump, de la preluarea mandatului – informează Reuters. 

În urmă cu trei zile, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a avertizat că Teheranul are în vedere o varietate de contramăsuri dacă Washingtonul decide să se retragă din acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015. JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) a fost semnat la 14 iulie 2015 de Iran şi şase mari puteri ale lumii (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania), fiind un acord apărat în mod constant de fosta administrație Obama, îndeosebi de unul dintre artizanii înțelegerii, fostul secretar de Stat John Kerry.

Urmăriți și:

 VIDEO Reuniunea Trump-Macron la final: Președintele francez dispus să negocieze un nou acord nuclear cu Iran. Liderul SUA, avertismente către regimurile de la Teheran, Damasc și Phenian

Angela Merkel, mesaj către Donald Trump, înainte de vizita în SUA: Un acord imperfect cu Iranul este mai bun decât lipsa unui acord

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.