Financial Times: După bătălia pentru Franţa va începe bătălia pentru Europa

Bătălia pentru preşedinţia Franţei mai durează două săptămâni, după care va începe bătălia pentru Europa, atât Nicolas Sarkozy, cât şi contracandidatul său socialist Francois Hollande promiţând să salveze modelul economic şi social francez prin schimbarea direcţiei strategice a Uniunii Europene, scrie Mediafax.

Majoritatea partenerilor europeni ai Franţei sunt înclinaţi să califice retorica electorală a celor doi candidaţi drept sloganuri cinice, presupunând că Franţa va fi rezonabilă la masa de discuţii de la Bruxelles, potrivit analistului Financial Times (FT) Gideon Rachman.

Imediat după primul tur, Sarkozy a promis “să protejeze modelul de viaţă francez”. Concret, Sarkozy se angajează la înăsprirea controlului la graniţe, limitarea imigraţiei şi promovarea politicii “buy Europe”, respectiv preferinţa pentru produsele europene.

În termeni europeni, promisiunile s-ar putea traduce în promovarea protecţionismului comercial şi renegocierea tratatului Schengen. După mai multe decenii în care europenii s-au concentrat pe eliminarea barierelor comerciale şi de circulaţie a persoanelor, Sarkozy vrea să le reconstruiască.

Intenţiile lui Hollande, favorit în cel de-al doilea tur al alegerilor, sunt mai problematice pentru partenerii europeni. El a promis să combată austeritatea în Europa şi să reorienteze UE către creştere economică. Cine ar putea contesta creşterea? Dar Hollande va face mai mult decât să ceară un angajament retoric în noul pact fiscal al UE.

Este probabil ca Hollande să vrea schimbarea statutului Băncii Centrale Europene (BCE), idee cu care cochetează şi Sarkozy, ceea ce ar provoca o reacţie nevralgică din partea Germaniei.

Hollande a promis totodată reducerea deficitului bugetar al Franţei şi promovarea investiţiilor europene în infrastructură, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari pentru Germania, idee primită rece la Berlin, potrivit FT.

Riscul evident este că în mijlocul crizei financiare pieţele nu vor accepta o nouă renegociere a tratatului european.

Sursa:  Mediafax.ro
Foto:   consiliulelevilorcnrv.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen + fourteen =