Finanţare prin Banca Mondială vs. Aderare la Schengen

Evaluarea modestă am putea spune a evoluţiei singurului proiect derulat de România cu Banca Mondială pe domeniul reformei sistemului judiciar, derulat exclusiv pe mandatul preşedintelui Băsescu, arată fără tăgadă că, cel puţin în acest sector vital al societăţii româneşti, clamata reformă a statului a eşuat lamentabil.

Aşa cum am arătat mai sus, proiectul acesta este unul derulat pentru a se asigura şi susţine o infrastructură modernă pentru sistemul judiciar românesc, legat în esenţă de elementul material necesar pentru buna sa activitate de zi cu zi şi doar în subsidiar axat pe strategii ori politici de combatere a corupţiei, mai puţin pe aspecte de integritate ori de creştere a capacităţii de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancţiuni disuasive.

Latura preponderent materială a acestui program este subliniată şi de ponderea extrem de redusă a componentelor intrinsec conexe strategiilor şi politicilor de realizare a unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient, anume consolidarea capacităţii administrative a instanţelor (6,5 %) şi dezvoltarea instituţională a instituţiilor sistemului judiciar (4,6%) din totalul finanţării alocate.

Acesta este un prim aspect ce diferenţiază major MCV de Programul de reformă a sistemului judiciar al Băncii Mondiale.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că misiunea Băncii Mondiale este eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei din ţările în dezvoltare, ea fiind o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă redusă, credite fără dobândă şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în curs de dezvoltare.

În schimb, Comisia Europeană este organismul executiv al UE şi reprezintă exclusiv interesele comunitare, fiind singura care are iniţiative legislative în domeniul politicilor comunitare.

Aşadar, este greu de presupus că un program finanţat de Banca Mondială (ce reuneşte 185 de ţări membre cu interese şi viziuni economice, financiare şi politice diferite) se va putea substitui unui mecanism stabilit de Comisia Europeană.

MCV a fost instituit în temeiul art. 37 şi 38 din Acordul privind condiţiile de aderare ca urmare a unor chestiuni rămase nerezolvate şi identificate prin raportul Comisiei din 2006 şi vizează strict criteriile de aderare ale României la UE.

Ajungem aşadar la un al doilea aspect ce diferenţiază MCV de Programul Băncii Mondiale. Programul este în ultimă instanţă o finanţare acordată de o terţă parte pentru anumite obiective asumate prin acordul de împrumut. Această finanţare cu obiectivele asociate reprezintă voinţa doar a celor două părţi implicate şi, pe cale de consecinţă, poate fi modificat doar prin voinţa lor, eminamente de drept internaţional privat. Dacă România decide o finanţare ori nu este în ultimă instanţă o chestiune legată de opţiunea Guvernului, dar odată asumată aderarea la UE deciziile Comisiei sunt obligatorii.

În încercarea disperată a actualului Executiv de a scăpa de monitorizarea dură pe obiectivele specifice ale MCV şi de a obţine o aderare cât mai rapidă la Spaţiul Schengen, soluţia transferului MCV către Programul Băncii Mondiale nu ar fi decât nefericită.

Deşi nu sunt puse la îndoială eforturile României în îndeplinirea criteriilor tehnice privind aderarea la Spaţiul Schengen, condiţionalitatea legată de MCV are în vedere absenţa unui mediu administrativ şi juridic satisfăcător în domeniul securităţii şi justiţiei, fenomenele de corupţie la diferite niveluri şi persistenţa crimei organizate la cote alarmante.

Astfel, al treilea aspect de această dată de asemănare stă în ineficienţa politicilor şi strategiilor guvernamentale  atât în ce priveşte MCV cât şi Programul Băncii Mondiale. Este îngrijorător că atât în privinţa aderării la Spaţiul Schengen cât şi în cadrul Programului Băncii Mondiale România şi-a îndreptat eforturile majoritar către achiziţia de diverse echipamente, tehnologii şi alte elemente materiale, uitând că acestea nu reprezintă nimic fără oameni potriviţi.

Şi doar ca o comparaţie, finanţarea pe Facilitatea Schengen a fost de aproximativ 600 milioane de Euro, iar în Programul Băncii Mondiale a fost de 5 ori mai mică, de 110 milioane de Euro.

Avocat Cristiana Uzuna

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Finanţare prin Banca Mondială vs. Aderare la Schengen

  1. Pingback: Finantare prin Banca mondiala vs. aderare la Schengen « CRISTIANA UZUNA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × one =