FMI a aprobat a cincea revizuire a acordului cu România

Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu România şi, concomitent, disponibilizarea a încă 519,4 milioane euro din suma totală de 3,5 miliarde euro, anunţă Mediafax.

Votul a arătat că Guvernul este angajat în respectarea acordului cu FMI. În timpul dezbaterilor, membrii board-ului au transmis autorităţilor române să accelereze reformele structurale pentru a creşte competitivitatea economiei. Au fost lucruri generale privind reformele structurale, consolidarea fiscală şi politica monetară, care trebuie să rămână în continuare prudentă în condiţiile turbulenţelor din zona euro”, a declarat pentru Mediafax reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Autorităţile române au indicat că vor trata în continuare acordul ca preventiv, aceasta înseamnând că nu intenţionează să tragă din fonduri disponibile, se arată într-un comunicat al FMI.

Finalizarea celei de-a cincea evaluări face disponibilă pentru România o tranşă de circa 519,4 milioane de euro, iar totalul resurselor financiare care pot fi accesate de statul român prin accord ajunge la circa 2,67 miliarde de euro, din totalul programului de circa 3,7 miliarde de euro.

“Rezultatele economice ale României în cadrul acordului rămân solide, PIB ar trebui să se accelereze în a doua jumătate a anului, inflaţia rămâne sub control, iar poziţia bugetară şi deficitul de cont curent continuă să se îmbunătăţească. Totuşi, în contextul riscurilor externe, o implementare cât mai fermă a angajamentelor din program, inclusiv măsuri structurale, este necesară pentru păstrarea stabilităţii macroeconomice şi accelerarea creşterii economice potenţiale”, a declarat directorul adjunct al FMI Nemat Shafik.

FMI cere Guvernului disciplină în privinţa cheltuielilor, precum şi reforme în energie şi transporturi.

“Ţinta de deficit bugetar a fost relaxată uşor, pentru a permite unele cheltuieli contraciclice. O disciplină strictă în privinţa cheltuielilor va fi necesară pentru a atinge ţintele revizuite. Mai pe larg, pot rămâne necesare, pentru atingerea obiectivelor fiscale din program, eforturi sporite pentru rezolvarea arieratelor rămase, precum şi reforme în domeniile fiscalităţii şi sănătăţii. Autorităţile trebuie să progreseze şi cu reformele din domeniile energie şi transporturi, unde perturbările legate de preţ şi administrarea ineficientă continuă să afecteze eficienţa. În această privinţă, trebuie intensificate eforturile de a restructura şi privatiza companii de stat. Reformele lente de până în prezent au descurajat investiţiile şi au tras în jos nivelul de trai”, a spus Shafik.

Cea de-a cincea revizuire a fost ultima condusă de americanul Jeffrey Franks, care va fi înlocuit din această vară de olandezul Erik de Vrijer.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  soundofcannons.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × four =