FMI anticipează că discuţiile cu Grecia vor dura până în septembrie

Discuţiile dintre Grecia şi instituţiile creditoare, referitoare la noile măsuri de economii, se vor prelungi până în septembrie, a anunţat joi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ne aşteptăm ca discuţiile asupra programului de reforme să continue până în septembrie“, a declarat David Hawley, purtăror de cuvânt al FMI, potrivit Mediafax, în timp ce o misiune de inspectori ai FMI, Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) se află la Atena pentru evaluarea finanţelor publice.

Hawley a adăugat, într-o conferinţă de presă la Washington, că rezultatul vizitei de evaluare este prematur de anticipat.

Sosiţi marţi la Atena, experţii troicii trebuie să evalueze stadiul măsurilor drastice de austeritate cerute autorităţilor de la Atena în schimbul noului program de susţinere în valoare de 130 de milairde de euro, acordat în februarie pentru evitarea falimentului ţării.

De rezultatul evaluării depinde furnizarea unei noi tranşe de ajutor, de circa 30 de miliarde de euro, necesară pentru refinanţarea Greciei.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  mariocsipai.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *