FMI cere măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi. Ponta: Vom lua bani de la Preşedinţie

victor pontaFMI consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucureşti în luna ianuarie pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.

“Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie”, potrivit unei declaraţii de presă transmisă luni de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, informează Adevarul.ro.

Întrebat de jurnalişti cum va acoperi golul de venituri rezultat din amânarea majorării accizei la carburanţi, conform recomandării Fondului Monetar Internaţional, premierul Victor Ponta a răspuns: “De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a spus că sunt bani”.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to FMI cere măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi. Ponta: Vom lua bani de la Preşedinţie

  1. rivo 27/12/2013 at 23:48

    Bineinteles ca solutia lui Ponta este sa dea vina pe Basescu. Nu sunt fan, insa nu tot ce se intampla in tara asta e vina lui Basescu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *