FMI cere scumpirea cu 15% a electricităţii în februarie şi cu 15% a gazelor

Fondul Monetar Internaţional a cerut Guvernului majorarea cu cel puţin 15% a preţului la electricitate până la finele lunii februarie, ca urmare a secetei care a redus producţia în hidrocentrale, potrivit unui draft al scrisorii de intenţie redactat în aceste zile şi obţinut de „Adevărul“. De asemenea, preţul gazelor pentru firme ar trebui majorat cu 15% până la vară, susţine FMI.

Draftul reprezintă propunerea FMI transmisă instituţiilor autohtone la mijlocul acestei săptămâni, însă Fondul şi oficialii Guvernului au continuat negocierile vineri, la sediul Ministerului Finanţelor.

Dacă autorităţiile au acceptat solicitările celor de la FMI vom vedea în această după-amiază, când oficialii Fondului vor susţine conferinţa de presă de la finalul celei de-a patra evaluări a acordului preventiv.

Potrivit acestui draft, calendarul pentru eliminarea preţurilor reglementate la energie şi la gaze rămâne cel convenit până acum, adică finele anului 2013 pentru consumatorii industriali şi sfârşitul anului 2015 pentru cei casnici.

Aceasta deşi, în urmă cu o săptămână, preşedintele Traian Băsescu spusese că va încerca să obţină de la FMI o derogare a acestor termene, astfel încât tarifele reglementate să fie eliminate abia în 2017 pentru industrie şi în 2020 pentru populaţie.

În sectorul electricităţii, ne angajăm să implementăm ajustarea anuală a tarifelor reglementate (amânată în acest an) de cel puţin 15% până la finele lunii februarie, pentru a compensa creşterea costurilor ca urmare a producţiei reduse de energie hidroelectrică. Împreună cu ANRE, vom începe să implementăm de la finele lunii martie 2012 calendarul de eliminare a tarifelor reglementate, în paşi trimestriali, până la liberalizarea completă a consumatorilor noncasnici până la finele anului 2013 şi a consumatorilor casnici până la finele anului 2015″, se arată în document.

Totodată, FMI a cerut majorarea preţului gazelor pentru consumatorii noncasnici cu 15% în etape trimestriale până la finele lunii iunie 2012.

„În sectorul gazelor, ajustarea de preţ pentru consumatorii noncasnici implementată lunile trecute (inclusiv cea de 5% de la 1 ianuarie), tot a lăsat preţurile sub cele conform formulei de recuperare a costurilor (CUG). Ne angajăm să aplicăm restul de ajustare de 15%, necesară pentru a ajunge la CUG, în paşi trimestriali până la finele lunii iunie”, se mai arată în draft.

Articolul integral poate fi accesat aici.

Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto:  bigthink.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *