FMI: Noul acord UE este doar o soluţie parţială

Acordul de integrare fiscală şi coordonarea politicilor economice agreat de statele UE reprezintă un pas în direcţia corectă, dar nu o soluţie completă pentru criza datoriilor de stat, a declarat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard, potrivit Mediafax.ro.

“Sunt mai optimist decât în urmă cu o lună, cred că s-au făcut progrese.Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută este important, face parte din soluţie, dar nu reprezintă soluţia în întregime“, a afirmat Blanchard la o conferinţă de afaceri organizată de publicaţia israeliană Globes la Tel Aviv.

Oficialul nu a precizat ce noi măsuri ar fi necesare.

Întrebat dacă declaraţiile politicienilor europeni cauzează volatilitate pe pieţe, Blanchard a afirmat: “O bună parte din volatilitate provine din declaraţii din Europa, care arată gama largă de opinii şi incapacitatea de a ajunge la un proces decizional logic”.

Liderii europeni au convenit de asemenea ca statele UE să acorde FMI împrumuturi bilaterale de până la 200 miliarde euro, pentru a ajuta instituţia să sprijine ţările cu probleme din zona euro.

“Angajamentul de a ne da 200 miliarde euro este foarte important, pentru că acum putem merge la alte ţări să le spunem: «Europenii ne-au dat bani, voi puteţi ajuta?»”, a arătat economistul şef al FMI.

Întrebat de Reuters dacă decizia Marii Britanii de a se izola este una favorabilă pentru economia ţării, el a spus: “Consider că este o chestiune pe care trebuie să o stabilească europenii”.

Sursa articol: Mediafax.ro

Sursa foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × four =