FMI: Problemele grave ale Europei afectează China

Creşterea economică a Chinei s-ar putea înjumătăţi în acest an la 4%, din cauza problemelor foarte grave ale zonei euro, avertizează FMI, potrivit publicaţiei electronice Adevarul.ro.

O predicţie extrem de sumbră a experţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) a dat fiori reci autorităţilor de la Beijing. Creşterea economică a ţării ar putea scădea la jumătate faţă de prognoza de până acum, adică ar putea ajunge la 4%, din cauza problemelor uriaşe ale Uniunii Europene (UE), principalul partener comercial al Chinei.

Anul trecut, valoarea schimburilor comerciale între UE şi China a fost de 400 de miliarde de euro, potrivit Reuters. Pentru UE, China este al doilea partener comercial, primul fiind Statele Unite.

FMI a recomandat Chinei să vină urgent cu un pachet de măsuri fiscale care să echivaleze cu 3% din PIB, format din reduceri de taxe, îmbunătăţirea serviciilor sociale şi impulsionarea programului uriaş de construcţie de case. Beijingul a fost obişnuit anii trecuţi cu deficite destul de lejere, ceea ce înseamnă că guvernul îşi poate permite astfel de măsuri, comentează jurnaliştii de la CNN.

Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto:  dumbmoneyblog.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *