FMI: Sistemul bancar românesc este vulnerabil la criza datoriilor din Europa

Fondul Monetar internaţional (FMI) a avertizat vineri că sistemul bancar din România este vulnerabil la criza datoriilor de stat din Europa şi a cerut Bucureştiului să întărească supravegherea sectorului financiar şi instrumentele de intervenţie, notează Reuters, potrivit Adevarul.ro.

FMI a făcut comentarii vineri când boardul instituţiei a aprobat cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu România şi, concomitent, disponibilizarea a încă 519,4 milioane de euro din suma totală de 3,5 miliarde de euro.

„Sistemul bancar din România rămâne vulnerabil la efectele externe din Europa, ca urmare a legăturilor strânse. Rata de adecvare a capitalului băncilor este bună, iar provizioanele ridicate, dar creditele neperformante continuă să urce. În acest context, autorităţile ar trebui să întărească şi mai mult supravegherea sectorului financiar şi cadrul de combatere a crizei”, a declarat Nemat Shafik, directorul adjunct al FMI.

Foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 2 =