Autorităţile de Management au plătit aproximativ 715 milioane de lei către beneficiarii de fonduri europene

euro moneyBeneficiarii de fonduri europene încasează în această lună banii pe cererile de rambursare restante ca urmare a schimbărilor impuse în sistem de Ministerul Fondurilor Europene. Sumele achitate în această perioadă au fost asigurate dintr-un împrumut de 1,2 miliarde de lei contractat de la Trezorerie la începutul lunii martie. Împrumutul a fost aprobat de Guvernul României prin Hotărârea 73/2013.

Autorităţile de Management au plătit beneficiarilor facturi restante în valoare de aproximativ 715 milioane de lei până pe 25 martie, adică aproape 60% din valoarea împrumutului contractat de la Trezorerie. Vom avea grijă ca celelalte cereri de rambursare să fie achitate cât mai repede, indiferent de efortul pe care trebuie să-l depună angajatii statului, pentru ca întreaga sumă împrumutată de la Trezorerie să fie virată beneficiarilor în această lună. În plus, vom impune acest ritm de lucru alert pentru a recupera întârzierile şi pentru a ajunge la zi cu plata facturilor”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cele mai mari sume au fost achitate de AM pentru Programul Operaţional Regional – aproape 251 de milioane de lei, AM  pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu – circa 169 de milioane de lei şi de AM Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – aproape 166 de milioane de lei.

Ca pondere în totalul sumelor alocate prin HG 73/2013, AM POR şi AM POS DRU au achitat peste 60% din fonduri, iar AM POS Mediu – peste 50%.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *