MFE: Comunităţile locale vor primi bani de la stat pentru a continua proiectele finanţate din fonduri europene

Primăriile şi agenţiile de dezvoltare intercomunitară vor primi de la Trezoreria Statului, prin intermediul Autorităţilor de Management, sumele necesare pentru achitarea facturilor primite de la furnizorii cu care dezvoltă proiecte finanţate din fonduri europene, potrivit unui comunicat al MinisteruluI Fondurilor Europene.

Această măsură va fi implementată ca urmare a adoptării în şedinţa de Guvern de ieri a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene. Actul normativ a fost elaborat în urma unei iniţiative comune a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice şi a Ministerului Fondurilor Europene.

eugen teodorovici“Este pentru prima dată când sistemul începe să lucreze în favoarea beneficiarilor din categoria primăriilor şi agenţiilor de dezvoltare intercomunitară. Guvernul României a aprobat actul normativ care asigură decontarea facturilor pe care le au aceşti beneficiari din fonduri de la Trezoreria Statului, iar în acest fel sunt sprijinite în mod real comunităţile locale. Acestea înregistrează restanţe în valoare de peste 300 de milioane de lei, iar statul va deconta aceste cheltuieli, urmând ca ulterior sumele să fie rambursate de Comisia Europeană. Suplimentar, măsura va fi mai mult decât benefică şi pentru firmele care sunt afectate de încasarea cu întârziere a facturilor emise către aceşti beneficiari”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ordonanţa adoptată de Guvernul României introduce şi reglementează mecanismul de decontare a cererilor de plată, care va funcţiona în paralel cu cel de rambursare a sumelor achitate de beneficiari din surse proprii. Mecanismul de decontare a cererilor de plată se va aplica doar în cazul beneficiarilor primării şi agenţii de dezvoltare intercomunitară care nu dispun de resursele necesare pentru a achita facturile pentru serviciile, bunurile sau lucrările recepţionate şi acceptate la plată. Aceştia vor putea depune la Organismele Intermediare sau la Autorităţile de Management cererile de plată şi facturile aferente. După ce sunt verificate cererile de plată, Autorităţile de Management vor achita beneficiarilor valoarea cheltuielilor rambursabile şi a taxei pe valoarea adăugată aferentă acestora. În acelaşi timp, beneficiarii sunt obligaţi să plătească facturile primite de la contractori în ziua în care au încasat fondurile virate de Autorităţile de Management. Ulterior, beneficiarii trebuie să depună cereri de rambursare în care să fie incluse facturile decontate prin intermediul noii reglementări.

Autoritățile de Management care vor să utilizeze mecanismul decontării facturilor trebuie să emită instrucţiunile care reglementează utilizarea acestuia în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvernul României.

Sursa: MFE
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × four =