MFE: România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană, în 2013

Comisia Europeană a rambursat României peste două miliarde de euro în perioada 1 ianuarie – 2 octombrie 2013, suma totală returnată în actuala perioadă de programare fiind de peste 4,2 miliarde de euro, informează un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, remis, vineri, caleaeuropeana.ro.

eugen-teodorovici-featured“România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an, valoarea totală a rambursărilor ajungând în prezent la un nivel aproape dublu faţă de sfârşitul anului 2012. Cu alte cuvinte, suma încasată în 2013 este aproape egală cu cea returnată de Comisie în întreaga perioadă 2007-2012, fapt care demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României în acest an”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cea mai mare sumă a fost rambursată în cadrul Programului Operaţional Regional – peste 572 de milioane de euro. Pe locul al doilea se situează Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul căruia au fost returnate fonduri în valoare de peste 571 de milioane de euro. Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost rambursate fonduri de peste 441 de milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost returnată o sumă de peste 429 de milioane de euro.

La data de 2 octombrie 2013, suma solicitată Comisiei pentru a fi rambursată României era de peste 4,56 de miliarde de euro, rata de absorbţie curentă ajungând astfel la aproape 24%.

Sursa: MFE
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *