Ford lansează astăzi la Craiova producția noului EcoSport. Klaus Iohannis: România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană

Uzina Ford din Craiova a lansat astăzi linia de producţie a celui mai nou model Ford, EcoSport. Lansarea a avut loc în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Mihai Tudose.

Șeful statului  a declarat că ”prin lansarea acestui nou model Ford, industria auto din România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană, mai ales că evoluțiile recente sunt foarte promițătoare”. Totodată, președintele a subliniat faptul că infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern.

”Prin lansarea acestui nou model Ford, industria auto din România își creează o reputație tot mai puternică pe piața auto europeană, mai ales că evoluțiile recente sunt foarte promițătoare. De exemplu, în perioada de după criză, ritmul anual de creştere a industriei noastre auto a fost de circa 15%, iar în prezent ocupăm locul 11 în Europa după producția anuală de automobile.

Prin munca dumneavoastră și a tuturor celor care lucrează în acest domeniu, industria auto din România a ajuns să reprezinte anul trecut circa 13% din PIB și un sfert din exporturile totale ale României, un sector foarte mare și foarte important pentru economia noastră.

Evident, aceste performanţe trebuie consolidate în continuare, prin asemenea proiecte de investiții ambițioase, prin profesionalism și prin competitivitate. România are un potențial economic deosebit, fapt confirmat deja de Ford şi de mulţi alţi investitori.”, a declarat președintele. 

”Prin extinderea şi modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală și regională. Astfel, și ca urmare a investițiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României. Aceasta ne arată, încă o dată, că investițiile străine și capitalul românesc trebuie susținute și încurajate deopotrivă. M-aș bucura să se înțeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui.”, a mai transmis șeful statului.

”n atragerea de investiții, administrația locală are un rol cheie pe care îl încurajez să devină regulă și nu excepție. Știm cu toții că una din cerințele esențiale este asigurarea unei infrastructuri de calitate. Pentru a beneficia de investiții mai mari, mai performante, pentru a reduce din diferențele regionale mari existente în România infrastructura de transport trebuie să fie prioritatea zero a oricărui Guvern”, a mai declarat Iohannis.

El a arătat că înainte de a participa la lansarea noului model Ford EcoSport a discutat cu reprezentanții Guvernului participanți la eveniment, între care și premierul Mihai Tudose, despre acest subiect.

”În discuțiile pe care le-am avut am atins aceste subiecte și am primit toate promisiunile necesare” asubliniat șeful statului adăugând că imperativele pe care România le are în materie de infrastructură sunt necesare “nu numai ca industria auto să devină mai atractivă și mai competitivă, ci pentru ca românii să poată călători eficient și în siguranță, pentru ca dezvoltarea României să se așeze pe baze solide și sănătoase”.

Premierul Mihai Tudose a afirmat că în câteva zile se vor vedea şi primele efecte în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură.

„S-a vorbit de infrastructura. Am spus şi reprezentanţilor companiei şi vă spun şi dumneavoastră . Nu facem infrastructură numai pentru companie, ci pentru întreaga Românie. Astăzi putem spune că infrastructura care leagă Craiova de restul României că nu mai suntem la nivel de promisiuni, ci în grafic. Săptămâna asta sau săptămâna viitoare sunt lucrări care sunt în atribuire. A fost un angajament al României” a declarat premierul Mihai Tudose, la Craiova, potrivit Gândul.info.

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *