Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Forta Civica: Continuam procesul de aderare la PPE

Published

on

Mihai-Razvan-UngureanuMihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forța Civică  (FC), s-a întâlnit la Bruxelles, cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, dar şi cu alţi membri ai conducerii PPE.

Vizita are drept scop întărirea legăturilor şi continuarea demersului de aderare a Forței Civice la Partidului Popular European (PPE), cel mai puternic partid european, arata un comunicat remis presei.

Discuţiile cu reprezentanţii popularilor europeni au fost iniţiate încă dinainte ca Forța Civicăp să devină partid parlamentar.

«Forța Civică  crede cu adevărat în viitorul european al României, iar aderarea noastră la cel mai puternic partid european este o etapă care ne va consolida ca formaţiune politică devotată valorilor de dreapta. Nu este prima dată când vorbesc despre necesitatea unificării mişcărilor cu aceeaşi platformă ideologică – acesta este şi un deziderat al PPE, care îşi doreşte o reprezentare puternică în politica din România afiliată popularilor europeni. Alianţa D.A., prin componentele ei, este un prim pas în această direcţie. Cred că avem foarte multe puncte de vedere comune şi ne bazăm pe sprijinul prietenilor noştri europeni. Vor urma şi alte vizite, viitorii noştri candidaţi la europarlamentare vor beneficia de experienţa parlamentarilor PPE. Ne pregătim în modul cel mai serios, aşa cum i-am obişnuit deja pe cei care ne susţin. Vrem să facem lucrurile – şi în această privinţă – cu seriozitate şi eficienţă.» a spus liderul FC.

Cu prilejul acestei deplasări, va avea loc şi o întâlnire a preşedintelui Forței Civice cu membri ai organizaţiei de tineret, aflaţi într-o vizită la Parlamentul European. «Unul dintre cele mai importante obiective pentru partidul nostru este promovarea tinerilor şi deschiderea unui dialog menit să le consolideze încrederea în viitor, să îi motiveze să lupte pentru lucrurile în care cred şi să devină exemple ale succesului obţinut prin muncă, prin educaţie, prin merit personal.» a precizat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

    Leave a Reply

    Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    PARLAMENTUL EUROPEAN

    Eurodeputații pun presiune pe Ursula von der Leyen și îi cer acesteia să anuleze o numire controversată într-un post de rang înalt în Comisia Europeană și să reia procesul de selecție într-un mod transparent

    Published

    on

    © European Union 2022 - Source : EP

    Mai mult de jumătate dintre membrii Parlamentului European i-au solicitat joi președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să revină asupra deciziei de a alege un aliat politic pentru un post profitabil în instituția pe care o conduce, informează Politico Europe.

    Reunit într-o sesiune plenară de două zile, Parlamentul European a votat cu 382 de voturi pentru și 144 de voturi împotrivă în favoarea unui un amendament prin care i se cere lui von der Leyen să reia procedura de selecție pentru post, după ce aceasta i-a acordat rolul foarte bine plătit de reprezentant al întreprinderilor mici și mijlocii deputatului european Markus Pieper, care provine din același partid conservator german din care face parte și președinta executivului european.

    El a semnat contractul la 31 martie, în ciuda faptului că alți doi candidați preselectați pentru acest post, amândoi femei, ar fi obținut note mai mari la probe în timpul procesului de selecție.

    Citiți și: Mai mulți comisari europeni și eurodeputați îi cer Ursulei von der Leyen explicații după o numire controversată. Cazul apare după ce Parchetul European a preluat ancheta asupra ”Pfizergate”

    Acest scandal vine după ce procurori europeni au demarat procedurile de investigare a acuzațiilor de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, informează Politico Europe.

    Parlamentarul german Daniel Freund, de la Verzi, a propus amendamentul – la un raport bugetar, care a fost sprijinit de colegii Verzi, de doi politicieni din grupul Socialiștilor și Democraților și de trei parlamentari de la Renew.

    Amendamentul a venit după ce Comisia nu a reușit să răspundă la o întrebare parlamentară privind modul în care Pieper a fost selectat în detrimentul celor două femei concurente.

    Textul propus de Freund solicită Comisiei să anuleze numirea lui Pieper și să inițieze ”un proces cu adevărat transparent și deschis pentru selectarea reprezentantului UE pentru IMM-uri”.

    Deși votul nu are niciun efect juridic obligatoriu, este posibil să o pună într-o situație jenantă pe von der Leyen, după ce aceasta a respins criticile comisarilor în cadrul unei reuniuni de miercuri.

    Înainte de aceasta, într-un semn că politica începe să se amestece în activitățile executivului european înainte de alegerile din 6-9 iunie, patru comisari de rang înalt au cerut răspunsuri privind transparența numirii, într-o scrisoare datată 8 aprilie.

    Continue Reading

    PARLAMENTUL EUROPEAN

    Parlamentul European a adoptat noi reforme pentru o piață UE a gazelor și energiei electrice mai sustenabilă și rezilientă

    Published

    on

    © European Union, 2023 - Source: EP

    Parlamentul European, reunit în mini-sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat reforme pentru o piață UE a gazelor și energiei electrice mai sustenabilă și rezilientă. 

    Noua directivă și noul regulament privind piețele gazelor și hidrogenului vizează decarbonizarea sectorului energetic al UE, consolidând producția și integrarea gazelor din surse regenerabile și a hidrogenului. De asemenea, reforma adoptată joi va face piața energiei electrice din UE mai stabilă, mai accesibilă și mai sustenabilă.

    Aceste măsuri sunt menite să asigure aprovizionarea cu energie, perturbată de tensiunile geopolitice, în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, și să abordeze schimbările climatice. În negocierile cu Consiliul privind directiva, deputații s-au concentrat pe asigurarea unor dispoziții privind transparența, drepturile consumatorilor și sprijinul pentru persoanele expuse riscului de sărăcie energetică. Plenul a adoptat directiva cu 425 voturi pentru, 64 împotrivă și 100 de abțineri.

    Noul regulament, adoptat cu 447 voturi pentru, 90 împotrivă și 54 abțineri, va consolida mecanismele de stabilire a prețurilor echitabile și de aprovizionare stabilă cu energie și va permite statelor membre să limiteze importurile de gaze din Rusia și Belarus. Legislația va introduce un sistem comun de achiziții de gaze pentru a evita concurența între statele membre și un proiect-pilot de consolidare a pieței de hidrogen a UE pentru o perioadă de cinci ani.

    Regulamentul se concentrează, de asemenea, pe creșterea investițiilor în infrastructura de hidrogen, în special în regiunile carbonifere, promovând tranziția către surse de energie sustenabile, cum ar fi biometanul și hidrogenul cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

    Măsurile privind piața energetică (un regulament și o directivă), deja convenite cu Consiliul, au fost adoptate cu 433 voturi pentru, 104 împotrivă și 13 abțineri, și respectiv 473 voturi pentru, 80 împotrivă și 27 abțineri și sunt menite să protejeze consumatorii împotriva prețurilor volatile. Eurodeputații s-au asigurat că aceștia vor putea avea acces la contracte cu preț fix sau cu prețuri dinamice și că vor primi informații importante cu privire la opțiunile pe care le aleg. Furnizorilor nu li se va permite să modifice unilateral termenii unui contract.

    Eurodeputații au asigurat, de asemenea, că țările UE pot interzice furnizorilor să întrerupă aprovizionarea cu energie electrică pentru clienții vulnerabili, inclusiv în timpul disputelor dintre furnizori și clienți.

    Legislația prevede așa-numitele „contracte pentru diferență” sau scheme echivalente cu aceleași efecte, pentru a încuraja investițiile în energie. Într-un contract pentru diferență, o autoritate publică compensează producătorii de energie în cazul în care prețurile de pe piață scad prea mult, dar colectează plăți de la aceștia în cazul în care prețurile sunt prea mari. Utilizarea contractelor pentru diferență va fi permisă în toate investițiile noi în producția de energie electrică, fie din surse regenerabile, fie din energie nucleară.

    Textul stabilește un mecanism de declarare a unei crize a prețurilor energiei electrice. În cazul existenței unor prețuri foarte ridicate și în anumite condiții, UE poate declara o criză regională sau la nivelul UE a prețurilor energiei electrice, permițând statelor membre să ia măsuri temporare pentru a stabili prețurile la energie electrică pentru IMM-uri și marii consumatori industriali de energie.

    Continue Reading

    PARLAMENTUL EUROPEAN

    Parlamentul European și-a adoptat poziția privind revizuirea legislației farmaceutice a UE, solicitând stimularea inovării și accesul la medicamente

    Published

    on

    © CaleaEuropeana/ Zaim Diana

    Deputații europeni au adoptat miercuri propunerile lor de revizuire a legislației farmaceutice a UE, pentru a promova inovarea și a spori securitatea aprovizionării cu medicamente și accesul și accesibilitatea la acestea.

    Pachetul legislativ, care acoperă medicamentele de uz uman, constă într-o nouă directivă (adoptată cu 495 de voturi pentru, 57 împotrivă și 45 de abțineri) și un regulament (adoptat cu 488 de voturi pentru, 67 împotrivă și 34 de abțineri).

    Stimulente pentru inovare

    Deputații europeni doresc să introducă o perioadă minimă de protecție a datelor de reglementare (în timpul căreia alte companii nu pot avea acces la datele produselor) de șapte ani și jumătate, pe lângă cei doi ani de protecție a pieței (în timpul cărora produsele generice, hibride sau biosimilare nu pot fi vândute), după o autorizație de introducere pe piață.

    Companiile farmaceutice ar fi eligibile pentru perioade suplimentare de protecție a datelor dacă produsul lor special răspunde unei nevoi medicale nesatisfăcute (+12 luni), dacă se efectuează studii clinice comparative asupra produsului (+6 luni) și dacă o parte semnificativă a cercetării și dezvoltării produsului are loc în UE și cel puțin parțial în colaborare cu entități de cercetare din UE (+6 luni). Deputații europeni doresc, de asemenea, un plafon pentru perioada combinată de protecție a datelor de opt ani și jumătate.

    O prelungire unică (+12 luni) a perioadei de protecție a pieței de doi ani ar putea fi acordată dacă compania obține autorizația de introducere pe piață pentru o indicație terapeutică suplimentară care oferă beneficii clinice semnificative în comparație cu terapiile existente.

    Medicamentele orfane (medicamente dezvoltate pentru tratarea bolilor rare) ar putea beneficia de până la 11 ani de exclusivitate pe piață dacă răspund unei “nevoi medicale mari nesatisfăcute”.

    Combaterea rezistenței antimicrobiene (AMR)

    Pentru a stimula cercetarea și dezvoltarea de noi antimicrobiene, deputații europeni doresc să introducă recompense pentru intrarea pe piață și scheme de recompensare a plăților de etapă (de exemplu, sprijin financiar în stadiul incipient atunci când anumite obiective de cercetare și dezvoltare sunt atinse înainte de aprobarea pieței). Acestea ar fi completate de o schemă de model de abonament prin intermediul unor acorduri voluntare de achiziții comune, pentru a încuraja investițiile în antimicrobiene.

    Aceștia susțin introducerea unui “voucher transferabil de exclusivitate a datelor” pentru antimicrobienele prioritare, care să ofere maximum 12 luni suplimentare de protecție a datelor pentru un produs autorizat. Voucherul nu ar putea fi utilizat pentru un produs care a beneficiat deja de o protecție maximă a datelor de reglementare și ar fi transferabil o singură dată unui alt titular de autorizație de introducere pe piață.

    Raportorul pentru directivă, Pernille Weiss (PPE, Danemarca), a declarat că “revizuirea legislației farmaceutice a UE este vitală pentru pacienți, industrie și societate”.

    “Votul reprezintă un pas înainte în direcția furnizării instrumentelor necesare pentru a face față provocărilor actuale și viitoare din domeniul sănătății, în special în ceea ce privește atractivitatea pieței noastre și accesul la medicamente în toate țările UE. Sperăm că Consiliul ia act de ambiția și angajamentul nostru de a crea un cadru legislativ solid, pregătind terenul pentru negocieri eficiente”, a subliniat ea.

    Raportorul pentru regulament, Tiemo Wölken (S&D, Germania),  a indicat că “această revizuire deschide calea către abordarea unor provocări critice, cum ar fi penuria de medicamente și rezistența antimicrobiană.

    “Ne consolidăm infrastructura de asistență medicală și ne sporim rezistența colectivă în fața viitoarelor crize din domeniul sănătății – o etapă importantă în demersul nostru pentru o asistență medicală mai echitabilă și mai accesibilă pentru toți europenii. Măsurile care îmbunătățesc accesul la medicamente, stimulând în același timp domeniile în care există nevoi medicale nesatisfăcute, sunt părți esențiale ale acestei reforme”, a adăugat el.


    Citiți și

    Realitatea pacientului din România. 918 zile de așteptare pentru a beneficia de un medicament inovativ (Studiu W.A.I.T 2022)

    Accesul românilor la medicamentele inovative nu este opțional. Revizuirea legislației UE în domeniul farmaceutic, o nouă oportunitate pentru România


    Dosarul va fi urmărit de noul Parlament după alegerile europene din 6-9 iunie.

    La 26 aprilie 2023, Comisia a prezentat un “pachet farmaceutic” pentru a revizui legislația farmaceutică a UE. Acesta include propuneri pentru o nouă directivă și un nou regulament, care au ca scop să facă medicamentele mai disponibile, mai accesibile și mai accesibile, sprijinind în același timp competitivitatea și atractivitatea industriei farmaceutice din UE, cu standarde de mediu mai ridicate.

    Continue Reading

    Facebook

    Concrete & Design Solutions

    Concrete-Design-Solutions
    ROMÂNIA14 hours ago

    Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu

    U.E.14 hours ago

    „Frâna datoriei” este o frână pentru inflație, susține ministrul german al Finanțelor. Germania are cel mai mic scăzut al inflației din ultimii trei ani

    ROMÂNIA15 hours ago

    Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță lansarea aplicației mobile Patrimonium, pentru creșterea accesului la cultură

    U.E.15 hours ago

    Scholz îndeamnă Israelul la reținere după respingerea „cu adevărat impresionantă” a atacului iranian

    MAREA BRITANIE17 hours ago

    Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

    ROMÂNIA17 hours ago

    Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

    INTERNAȚIONAL18 hours ago

    Olaf Scholz transmite că mașinile chinezești vor fi binevenite pe piața germană, dar atrage atenția asupra practicilor comerciale neloiale: Concurența trebuie să fie corectă

    INTERNAȚIONAL19 hours ago

    Volodimir Zelenski dă drept exemplu sprijinul oferit de aliați Israelului pentru a solicita mai mult ajutor militar pentru Ucraina: ”Unitatea” între aliaţi ”oferă cea mai bună apărare”

    U.E.19 hours ago

    Franța va face „totul pentru a evita o conflagrație” în Orientul Mijlociu și îndeamnă Israelul „să nu răspundă prin escaladare, ci mai degrabă prin izolarea Iranului”

    CONSILIUL DE SECURITATE20 hours ago

    Secretarul general al ONU lansează un apel la ”reținere maximă” după atacul Iranului asupra Israelului: ”Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război”

    ROMÂNIA17 hours ago

    Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

    NATO4 days ago

    Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

    PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

    Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

    NATO6 days ago

    “România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

    ROMÂNIA1 week ago

    Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

    ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

    Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

    ROMÂNIA2 weeks ago

    Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

    ROMÂNIA2 weeks ago

    Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

    NATO2 weeks ago

    Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

    CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

    Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

    Trending