COMUNICATE DE PRESĂ
VIDEO Forumul Societății Civile din Europa Centrală și de Est. Premierul Dacian Cioloș dezbate situația democrației
Published
8 years agoon
Ediția a doua a Forumului Societăţii Civile din Europa Centrală şi de Est, organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, are loc vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 09.00, la Sala Panoramic a Hotelului Marshall Garden din Bucureşti, Calea Dorobanților, numărul 50B. Reprezentanţi ai societăţii civile şi instituţiilor publice din 12 ţări europene se întâlnesc la Bucureşti să dezbată situaţia democraţiei şi implicarea societăţii civile în susţinerea acesteia.
Forumul debutează cu o sesiune susţinută de Violeta Alexandru, Ministrul de Consultare Publică şi Dialog Civic, Yves Leterme, Secretar-Olga International IDEA şi Luca Jahier, Comitetul Economic şi Social European, despre rolul factorilor de decizie politică şi a societăţii civile în contextul actual, dominat de creşterea instabilităţii politice şi sociale, la nivel european.
Dacian Cioloş, Prim Ministrul României, va dezbate concluziile Forumului şi propunerile organizaţiilor neguvernamentale de implicare în dezvoltarea democrației la nivel local și european, alături de H.E. Astrid E. Helle, Consiliul Europei, în cadrul ultimei sesiuni a evenimentului.
CaleaEuropeană.ro a transmis panelul privind oportunitatea conferită de președințiile rotative ale UE pentru societatea civilă:
Agenda evenimentului poate fi consultată AICI.
Forumul este organizat în cadrul Fondului ONG în România, parte a granturilor Spațiului Economic European și continuă şi reînnoieşte o tradiţie de cooperare şi acţiune comună a organizaţiilor societăţii civile din Europa Centrală şi de Est, aduce idei noi şi mobilizează societatea civilă din Uniunea Europeană şi din Spaţiul Economic European în vederea unor obiective comune de advocacy. Ambiţia evenimentului din 2016 este să contribuie la susţinerea democraţiei şi la apărarea valorilor fundamentale care stau la baza construcţiei europene. În acest an Forumul va explora rolul societăţii civile în noul context european dominat de criza refugiaţilor, ascensiunea populismului, extinderea derivelor anti-democractice şi eroziunea democraţiei liberale şi a susţinerii pentru proiectul european.
Pe parcursul evenimentului vor fi identificate modalităţi de acţiune pentru susţinerea democraţiei în Europa, şi pentru mobilizarea cetăţenilor şi a decidenţilor politici în vederea acestui scop.
.
You may like
Joe Biden se declară “foarte îngrijorat de fragilitatea democrației americane”, la o zi după discursul de adio și înainte de a-i preda puterea lui Trump
PE se reunește între 20-23 ianuarie în prima sesiune plenară din 2025. Donald Tusk va prezenta prioritățile președinției Poloniei la Consiliul UE
Liderii de la nivel mondial își transmit omagiile pentru fostul președinte american Jimmy Carter
Georgia: Salome Zourabichvili se consideră în continuare singurul „președinte legitim” în ciuda învestirii anti-occidentalului Mikheil Kavelashvili
Tensiuni între Polonia și Ungaria, după ce Budapesta a oferit azil politic unui fost oficial polonez, suspectat de infracțiuni penale: Un ”act ostil” și un ”pas neprietenos”
Președinta Georgiei face apel la UE să sprijine democrația georgiană pentru a contracara influența Rusiei și pentru a-și apăra interesele strategice din regiune
COMUNICATE DE PRESĂ
ICI București a organizat în 2024 peste 10 workshop-uri dedicate celor mai relevante teme din zona de tehnologie ale momentului
Published
4 weeks agoon
December 27, 2024By
Diana ZaimÎn 2024, ICI București a fost un catalizator al cunoașterii și colaborării prin organizarea a peste 10 workshop-uri dedicate celor mai relevante teme din zona de tehnologie ale momentului. Aceste workshop-uri au adus împreună experți, profesioniști și pasionați de tehnologie, consolidând competențele digitale și colaborările între sectoare.
Printre acestea se numără:
- Securitate Cibernetică în Domeniul HoReCa: Protecția datelor și prevenirea amenințărilor digitale.
- Industria de apărare: Tehnologii duale și cerințe NATO.
- Harnessing HPC and AI: Open source innovations and real-world applications.
- Societatea 5.0.
- Lupta împotriva dezinformării.
- Introducere în Supercomputing și High Performance Computing (HPC): Inclusiv utilizarea Python pentru industrie.
- Viitorul tehnologiilor imersive în România.
- Comunicaţii pentru viitor: Cercetare și inovație în era digitală.
COMUNICATE DE PRESĂ
Rectorul SNSPA: ”Libertatea presei nu este un privilegiu, ci un drept fundamental, care trebuie apărat cu orice preț”
Published
1 month agoon
December 21, 2024By
Teodora IonRectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis un apel ferm la responsabilitate și acțiune din partea clasei politice și a autorităților, pentru apărarea libertății presei, condamnând incidentele recente, care i-au vizat în mod direct pe reprezentanții mass-media.
”Recentele incidente, amenințări și gesturi ostile care au vizat în mod direct jurnaliști reprezintă un atac la adresa libertății presei și a valorilor fundamentale ale democrației. Acțiunile și declarațiile recente ale unor parlamentari, care au inclus agresiuni fizice, verbale și incitări la ură împotriva reprezentanților mass-media, sunt inadmisibile și reprezintă un atac direct asupra dreptului la informare și a libertății presei, drepturi consfințite de Constituția României și de convențiile internaționale la care țara noastră este parte”, a evidențiat rectorul SNSPA într-un comunicat.
El a arătat că ”aceste atacuri simultane împotriva presei, în general, și a Antenei 3, în mod particular, fac parte tot din războiul hibrid declanșat cu ocazia alegerilor prezidenţiale, iar jurnaliștii care au încercat să expună influențele Federației Ruse în politica românească au devenit ținte directe”.
”Prin astfel de atacuri, se încearcă reducerea la tăcere a vocilor independente din presă, promovarea dezinformării și crearea unui climat de frică, ostil libertății de exprimare”, a transmis Pricopie.
El a lansat un apel către jurnaliști ”să condamne public, fără echivoc, orice comportament abuziv sau extremist îndreptat împotriva jurnaliștilor și să promoveze un climat de respect și responsabilitate în spațiul public”.
”Este esențial ca reprezentanții clasei politice să demonstreze integritate și să respecte standardele morale și profesionale, fundamentale pentru menținerea încrederii cetățenilor în instituțiile democratice”, a subliniat acesta.
În egală măsură, ”solicit autorităților competente să aplice cu strictețe legea și să sancționeze prompt orice derapaj, pentru a preveni precedente periculoase”.
”Totodată, îndemn societatea civilă și comunitatea academică să manifeste solidaritate față de breasla jurnalistică și să protejeze acest pilon esențial al democrației. Libertatea presei nu este un privilegiu, ci un drept fundamental, care trebuie apărat cu orice preț pentru a construi o societate bazată pe respect, toleranță și dialog”, conchide rectorul SNSPA.
COMUNICATE DE PRESĂ
IDR și ANR au organizat Conferința academică ”Spectrul extremismului în România. Ce învățăm din istorie?”
Published
1 month agoon
December 19, 2024By
Diana ZaimInstitutul Diplomatic Român și Agenția Națională pentru Romi au organizat ieri, 18 decembrie, Conferința academică „Spectrul extremismului în România. Ce învățăm din istorie?” cu scopul de a populariza perspective riguros documentate referitoare la Holocaustul din România, în contextul recrudescenței discursului urii îndreptat împotriva minorităților romă și evreiască.
Prezentările academice susținute au fost legate de deportarea romilor în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – tragedie care a marcat până astăzi mentalitatea colectivă a minorității rome.
Conferința a fost transmis LIVE pe pagina de Facebook CaleaEuropeana:
„Ziua de 18 decembrie a fost declarată de Organizația Națiunilor Unite drept Ziua Internațională a Migrației. România este o țară puternic afectată de fenomenul migrației, având în vedere că peste 4 milioane de români au plecat peste granițe în ultimii ani. De asemenea, comunitățile de romi și evrei din România au rezultat din valuri migratorii. Din păcate, mulți dintre concetățenii noștri diferiți etnic sau religios sunt percepuți ca fiind „diferiți” în mod negativ, stigmatizați. Avem datoria, învățând din lecțiile istoriei, să construim o societate incluzivă, care să promoveze respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, indiferent de gen, etnie, religie sau orientare sexuală. Vă invit să comunicăm aceste teme mai departe și să depășim diviziunile și diferențele din societate”, a declarat Liliana Popescu-Bîrlan, director general al Institutului Diplomatic Român.
„Romii din România sunt subiect al rasismului nu de acum, când avem o polarizare în rândul societății, ci de-a lungul istoriei. Genul acesta de dezbateri le organizăm de multă vreme, însă fără prea mult interes în mass-media mainstream. O bună parte a populației achiesează la ideile legionarilor, comemorează criminalii de război ori îi glorifică, în ciuda legislației existente care sancționează astfel de fapte penale și în ciuda pașilor pe care îi facem în direcția educației pentru studiul Holocaustului, a strategiilor ori instituțiilor specializate. Acest tip de manifestare a intoleranței în societate nu poate fi combătut decât ferm și frontal. Perspectiva pentru societatea noastră este una în care, paradoxal, 76-80% dintre cetățeni sunt de acord cu apartenența la NATO, însă 41% dintre tinerii cu vârste între 18-35 de ani afirmă că ar fi de acord cu un sistem totalitar și acestea sunt provocările cărora trebuie să le facem față, în prezent”, a declarat Iulian Paraschiv, președinte al Agenției Naționale pentru Romi.
Dr. Viorel Achim, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, a subliniat, în prezentarea pe care a susținut-o, contextul ideologic în care au avut loc acțiunile împotriva romilor din cadrul guvernării antonesciene.
Dr. Marius Cazan, cercetător științific, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”, a prezentat elemente specifice legate de modul în care s-a făcut deportarea, caracterul arbitrar al discriminării și faptul că se poate extinde către diverse categorii sociale.
Dr. Codrin Tăut, cercetător, Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă, a scos în evidență faptul că atrocitățile la care s-a ajuns în Al Doilea Război Mondial reprezintă un rezultat al mai multor etape preliminare. În acest sens, este foarte importantă identificarea similarităților semnalelor din prezent cu evenimentele istorice și acțiunea fermă și rapidă, astfel încât atrocitățile să fie oprite înainte de a debuta efectiv.
Nu în ultimul rând, drd. Nicolae Furtună, membru al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, a prezentat o perspectivă sociologică asupra acelor vremuri punând accent pe politicile prin care se încerca o purificare etnică, pe bazele eugeniei.
Toate intervențiile din cadrul conferinței au adus în atenție circumstanțele și factorii care au contribuit la dezvoltarea extremismului în România, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și modul în care minoritatea romă, alături de cea evreiască, au fost ținta politicilor rasiale, de exterminare, ale regimului Antonescu.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Ziua Internațională a Educației: Intergrupul PE privind educația a propus crearea unui Cadru de Investiții al UE destinat educației și competențelor finanțat prioritar în viitorul buget european pe termen lung
Secretarul general al NATO Mark Rutte se întâlnește săptămâna viitoare la sediul Alianței cu noul ministru de externe al României Emil Hurezeanu
Eurostat: În 2022, România se afla în top trei la nivel UE în ceea ce privește ponderea medicilor stomatologi în raport cu populația
Bulgaria amână aderarea la zona euro pentru 2026, invocând criteriul stabilității prețurilor
Iulian Chifu: Lumea lui Trump – deconstrucție și reconstrucție pe baza oligarhiei conservatoare globalizante
Parlamentul European organizează o sesiune plenară specială pentru a comemora Victimele Holocaustului
Cooperarea între universitățile europene are potențialul de a transforma învățământul superior, este concluzia unui raport prezentat de vicepreședinta CE Roxana Mînzatu
Calea Europeană lansează rubrica “România suverană în NATO și UE”
Vicepreședintele PE Victor Negrescu, mesaj de Ziua Unirii Principatelor: Doar în cadrul UE putem construi o națiune puternică și unită. Solidaritatea europeană, fondurile disponibile sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră
Franța cere amânarea regulilor UE pentru companii privind raportarea impactului de mediu și verificarea lanțurilor de aprovizionare
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Donald Trump se angajează la Davos să reducă prețul petrolului pentru “a încheia imediat războiul Rusia-Ucraina”
Donald Tusk le reamintește europenilor că au descoperit America și îl parafrazează pe Kennedy: Întrebați-vă ce poate face Europa pentru securitatea ei, nu SUA. Pentru a evita repetarea istoriei, trebuie să fim înarmați
INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE
Noul șef al diplomației SUA, Marco Rubio, promite “o politică externă a interesului național” și a păcii prin forță. Primele întâlniri, în format “Quad”, cu omologii din Australia, India și Japonia, pentru securitatea indo-pacifică
Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”
Donald Trump proclamă debutul “epocii de aur” în discursul inaugural: Declinul Americii a luat sfârșit. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou
Donald Trump a depus jurământul solemn și a devenit oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii
Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie
În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”
Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: 10 riscuri, 10 conflicte și 5 adnotări complementare pentru 2025
- SUA1 week ago
În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”
- NATO1 week ago
Delegația României la NATO, vizitată de secretarul general Mark Rutte: Datorită NATO, România este astăzi stabilă, sigură și mai prosperă
- ROMÂNIA1 week ago
Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%