François Hollande îl acuză pe Nicolas Sarkozy de derapaj în cursa pentru voturile extremei drepte

Candidatul socialist în alegerile prezidenţiale franceze François Hollande l-a acuzat vineri pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy de “derapaj”, acesta mergând, în opinia sa, “să sape în programul extremei drepte”, scrie Mediafax.ro.

Sarkozy “va căuta alte voturi şi face alte calcule, nişte calcule greşite, el se va duce să caute la extrema dreaptă ceea ce i-a lipsit” în primul tur de scrutin, a declarat Hollande în cursul unui miting la Limoges.

“El s-a prezentat ca un candidat de dreapta fără inhibiţii, dar acum nu mai este lipsit de inhibiţii. Este un derapaj ceea ce este pe cale să îşi asume”, l-a acuzat candidatul socialist.

“Este o derivă ceea ce constatăm, în vocabular, în teme, în expresii asupra imigraţiei, asupra islamului, asupra securităţii”, a continuat el. Hollande i-a reproşat rivalului său din turul doi, prevăzut pentru 6 mai, că vine “acum” “să se aprovizioneze, să sape în programul extremei drepte”.

“Până într-acolo, încât, în interiorul dreptei umaniste, în cadrul centrului, există voci care îşi pun întrebări şi care nu pot să accepte acest exces, această exagerare, acest pericol”, a subliniat el.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: sisterrepublic.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *