Franks: Pensiile şi salariile vor creşte cu cele mult de 3-4% anul viitor, dacă economia permite

Pensiile şi salariile vor rămâne la nivelul actual în prima jumătate a anului viitor, însă ar putea creşte modest în a doua parte, cu 3-4%, dacă evoluţia economiei şi a bugetului o vor permite, afirmă Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, potrivit mediafax.ro.

“Cred că discutăm despre o mărire modestă, eventual în acord cu inflaţia, poate un pic mai mult. Dar va trebui decisă (majorarea – n.r.) în funcţie de evoluţia bugetului. Trebuie să vezi ce spaţiu de manevră există, dar este clar că nu intră în discuţie o mărire importantă. Poate ceva care să compenseze inflaţia, în jur de 3-4%”, a spus Franks la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

El a menţionat că nu a discutat cu autorităţile române un termen pentru eventualele creşteri a salariilor şi a pensiilor.

“N-am discutat termene exacte cu Guvernul. Guvernul este decis să aştepte, să vadă ce se va întâmpla (…) Din punct de vedere economic, este o abordare prudentă. N-am discutat cu ei raportul dintre alegeri şi majorarea salariilor. Le-am spus guvernanţilor că ar fi prudent să respecte prevederile legii responsabilităţii fiscale, conform căreia nu pot creşte salariile şi pensiile cu şase luni înainte de alegeri. Este o prevedere importantă din legea responsabilităţii fiscale, ce vizează depolitizarea în ceea ce priveşte majorarea salariilor şi a pensiilor”, a mai spus Franks.

Proiectul de buget pregătit de Guvern prevede îngheţarea pensiilor pe întreaga perioadă a anului viitor, fără indicii de majorare a acestora şi a salariilor în al doilea semestru.

Articolul a fost preluat de pe mediafax.ro.

Sursa foto: libertatea.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + eighteen =