Franța: Fostul premier Manuel Valls, favorit pentru a deveni candidatul stângii la alegerile prezidențiale

Fostul premier francez Manuel Valls, care a demisionat luna trecută pentru a participa în alegerile primare ale stângii, rămâne favoritul clar la câștigarea acestui scrutin, indică un sondaj de opinie dat publicității joi, preluat de Reuters.

Valls este creditat cu 43% din intențiile de vot în primul tur al alegerilor primare, programat la 22 ianuarie, fiind urmat de Arnaud Montebourg, fost ministru al economiei, cu 25%, și de Benoit Hamon, cu 22%, scrie Agerpres.

Fostul prim-ministru l-ar învinge pe oricare dintre contracandidați în turul secund, la 29 ianuarie, cu un procent între 55% și 57% din voturi, relevă sondajul Harris Interactive, realizat pentru France Televisions, încheie sursa citată.

Manuel Valls a demisionat la începutul lunii decembrie din funcția de prim-ministru al guvernului francez, decizând să se înscrie în competiția internă a socialiștilor francezi, declarând că se angajează pe această cale deoarece nu dorește ca ”Franța să retrăiască traumatismul din 2002 cu o extremă dreaptă în al doilea tur, făcând trimitere la alegerile prezidențiale din 2002 când Jacques Chirac s-a confruntat în turul doi de scrutin cu Jean Marie Le Pen, tatăl actualei președinte a Frontului Național și candidată la prezidențiale, Marine Le Pen. 

Anunțul său a venit după ce președintele Francois Hollande a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat, o premieră în ultimele cinci decenii în Franța. Alegerile primare socialiste vor avea loc pe 22 și 29 ianuarie.

La alegerile prezidențiale din primăvara acestui an vor lua parte François Fillon, candidatul dreptei, Marine Le Pen, candidatul extremist al Frontului Național, radicalul socialist Jean-Luc Melenchon și fostul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, care refuză să participe la primarele socialiste.

Un sondaj din luna septembrie arăta că indiferent de candidatul pe care stânga l-ar da la alegerile prezidențiale din Franța, acesta ar fi eliminat din primul tur

În toate scenariile, candidatului partidului de extremă de dreapta Frontul Național, Marine Le Pen, și reprezentantul dreptei, Francois Fillon, ar accede în turul al doilea dacă scrutinul ar avea loc astăzi, cu Fillon câștigător.

Cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din Franța vor avea loc în zilele de 23 aprilie și 7 mai.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.