Franta si Germania pregatesc “un raspuns global si ambitios” la criza zonei euro

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy si cancelarul Germaniei, Angela Merkel se vor intalni duminica seara la Bruxelles, cu ocazia summitului Uniunii Europene, pentru a pregati “un raspuns global si ambitios” la criza zonei euro, relateaza EurActiv, preluand un articol AFP. Hotararea finala cu privire la acordul pentru solutionarea crizei datoriilor din zona euro va fi luata in cadrul unei intalniri programate cel tarziu miercuri, mai spun aceștia.
Un punct de importanta majora este gasirea unor modalitati de crestere a Fondului european de stabilitate financiara (FESF), un fond de 440 miliarde de euro (600 miliarde dolari) la care s-a recurs, pana in prezent, pentru ajutorarea Portugaliei si a Irlandei.

Franta si Germania nu au cazut de acord asupra celui mai bun mod de a sustine fondul, Parisul temandu-se ca nota suverana a Frantei ar putea fi amenintata de o eventuala retrogradare, in cazul in care nu se va lua decizia corecta.

Imposibilitatea de a conveni asupra eficientizarii EFSF va deteriora si mai mult increderea in capacitatea zonei euro de a face fata crizei datoriilor sale, dupa aproape doi ani de la incercarea de a pune capat unei probleme care a inceput in Grecia si ameninta acum Italia, Spania si chiar Franta, noteaza Reuters.

Cei doi lideri europeni au

cerut inceperea imediata a negocierilor cu sectorul privat cu scopul de a ajunge la “un acord permanent” pentru sustenabilitatea datoriei Greciei. Decizia unui raspuns comun a fost luata, joi, in urma unei discutii telefonice intre Sarkozy si Merkel.

Subliniind amenintarea pe care criza din zona euro o reprezinta pentru economia globala, presedintele american Barack Obama a organizat o conferinta video cu cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy, reiterand ca spera ca o solutie va fi gasita in timp util pentru summitul liderilor G20 lideri din Franta, programat la 3-4 noiembrie.

Merkel si Sarkozy “inteleg pe deplin caracterul urgent al problemelor din zona euro si colaboreaza pentru a dezvolta o solutie completa care sa abordeze provocarea”, a transmis Casa Alba.

Articolul a fost preluat de pe EurActiv.ro si poate fi accesat aici.

Sursa foto: g-8.de

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + eight =