Frauke Petry, copreședintă a AfD, anunță că pleacă din partid la doar două zile după alegeri

Frauke Petry, copreședintă a partidului populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a anunțat marți că pleacă din partid, la două zile după alegeri, care au propulsat AfD pe locul al treilea în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal), relatează agenția DPA, potrivit Agerpres.

Sursă: en.wikipedia.org

Petry a fost dată la o parte, la începutul acestui an, ca principal candidat al AfD în alegeri de către Alexander Gauland și Alice Weidel, în ceea s-a considerat a fi o amplă dispută între facțiuni de extremă dreaptă și altele mai moderate.

Frauke Petry a criticat retorica anti-Islam și anti-imigrație a conducerii AfD, spunând că aceasta îi îndepărtează pe alegătorii conservatori tradiționali și va menține partidul în opoziție.

Luni, aceasta anunțase că nu se va alătura grupului parlamentar al AfD din Bundestag, invocând declarațiile agresive ale partidului în contextul alegerilor.

La alegerile legislative de duminică, AfD a obținut 12,6% din voturi, ceea ce înseamnă că partidul va avea peste 90 de mandate în Bundestag. Va fi pentru prima dată în ultimii 60 de ani când un partid de extrema dreaptă intră în Bundestag.

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile, obținând conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne procente cuprinse între 32,5% și 33,5%, cu circa 12 procente în fața social-democraților care au înregistrat un record negativ (20-21%).

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *