Cum l-a primit Vladimir Putin pe Barack Obama la summitul G20

obama g20Vladimir Putin şi Barack Obama şi-au strâns mâna cu răceală şi au zâmbit forţat la Sankt Petersburg, fără să poată dispersa crisparea care domină summitul G20, relatează AFP, potrivit ZF.ro.

Cina, organizată în cadrul somptuos al unui fost palat imperial, nu a făcut decât să “confirme diviziunea” cu privire la Siria, subiectul cel mai fierbinte, a anunţat pe Twitter şeful Guvernului italian, Enrico Letta.

În primele două zile ale reuniunii principalelor puteri din lume, şefii de stat au încercat să salveze aparenţele în faţa camerelor de luat vederi.

La sosirea sa, în jurul orei 13.00 GMT (16.00 ora României), joi, Barack Obama era aşteptat ca toţi ceilalţi demnitari, de preşedintele rus pe peluza Palatului Constantin, care domină Golful Finic şi este situat la 15 kilometri sud-vest de fosta capitală rusă.

Cei doi oficiali, ale căror relaţii s-au deteriorat considerabil în ultimele luni, şi-au strâns mâinile, zâmbind în faţa camerelor şi obiectivelor, şi au schimbat câteva cuvinte.

Pe scurt, întâlnirea a părut de o cordialitate forţată, relateaza sursa.

Sursa: ZF.ro
Foto: g20.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen + nineteen =