Barack Obama, la G20: cresterea integrarii europene, solutia problemelor financiare
Saved under GENERAL, GUVERNANȚĂ GLOBALĂ
Tags: asuri, barack-obama, Criza, datorii, europa, summit g20, zona-euro
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a salutat marţi la Los Cabos (Mexic) măsurile anticriză ale Europei şi voinţa de a rezolva problema datoriilor, relatează AFP, potrivit Gandul.info.
Obama a remarcat în cadrul unei conferinţe de presă “simţul ridicat” al urgenţei la liderii europeni, cu care s-a întâlnit marţi, şi apreciază că aceştia avansează în direcţia bună spre o “arhitectură financiară mai integrată”.
“Consider că, din ceea ce am înţeles din partea liderilor europeni (…) aceştia înţeleg problema, înţeleg de ce este important să ia măsuri ambiţioase şi hotărâte”, a explicat acesta.
“Sunt convins că vor putea reuşi în această încercare”, a spus preşedintele american.
“Am multă simpatie pentru prietenii mei europeni care nu trebuie să trateze cu un Congres, ei trebuie să trateze cu 17 parlamente, dacă vorbim despre zona euro. Trebuie să treacă prin tot acest aspect politic pentru ca lucrurile să se realizeze iar pieţele sunt mult mai nerăbdătoare”, a subliniat Obama.
“Ceea ce i-am încurajat să facă este să proiecteze un cadru prin intermediul căruia să meargă în direcţia creşterii integrării europene pentru rezolvarea problemelor financiare care afectează statele suverane. Sunt convins că în următoarele săptămâni, Europa va oferi o idee despre care ar fi punctul de plecare”, a afirmat acesta.
Sursa: Gandul.info
Foto: flickr.com
Citeste si:
Soluţiile propuse de Nouriel Roubini pentru criza economică
Reintroducerea mărcii germane ar putea fi cheia supravieţuirii euro
Nicolas Sarkozy vrea să discute cu preşedintele Chinei pentru a crește contribuţia ţării asiatice la eforturile Europei de a ieşi din criză
Jean-Claude Juncker: Zona euro vrea să crească resursele FMI
Raport PwC: Criza din zona euro afectează tranzacțiile din domeniul energiei. Către ce zone se orientează investitorii
Noi reacţii la acordul privind salvarea zonei euro
Recent comments: