Germania: Social-democrații decid duminică dacă intră la guvernare alături de Angela Merkel

Social-democraţii germani decid duminică dacă acceptă principiul unei noi coaliţii conduse de Angela Merkel pentru a depăşi impasul post-electoral care a lăsat Germania fără guvern timp de patru luni, transmite AFP, conform Agerpres.

Europa se află, de asemenea, în aşteptare. Vineri, la Paris, cancelarul german şi preşedintele francez Emmanuel Macron au insistat pe importanţa unei Germanii în stare de funcţionare pentru reformarea UE.

FOTO: European Parliament

Cei 600 de delegaţi ai Congresului SPD (Partidul Social-Democrat), reuniţi la Bonn, urmează să accepte sau să respingă rezultatul discuţiilor preliminare cu conservatorii, care s-au încheiat săptămâna trecută cu un proiect de program cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel şi aliaţii bavarezi din Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Dacă socialiştii votează împotriva continuării guvernării alături de Angela Merkel, sau dacă negocierile depline de formare a executivului negociază, în Germania vor avea loc alegeri anticipate. 

Cancelarul a refuzat până în prezent aceste două opţiuni, alegerile suscitând teama de ascensiunea extremei drepte, în condiţiile în care cele 13% obţinute de AfD (Alternativa pentru Germania) în septembrie, un scor istoric, au fragmentat Camera Deputaţilor şi a complicat formarea unei majorităţi.

Congresul SPD “are o importanţă enormă pentru viitorul Germaniei (…) pentru Europa”, subliniază Martin Schulz într-un apel lansat vineri susţinătorilor săi. “Sunt convins că merită să fie deschise negocierile de coaliţie cu CDU şi CSU bavarez”, afirmă el în acelaşi mesaj.

Angela Merkel a insistat, de asemenea, săptămâna aceasta că social-democraţii ar trebui să ia o “decizie responsabilă”, deoarece Germania şi Europa au “nevoie de un guvern stabil”.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.