Gibraltar: Vizita prințului Eduard și a contesei de Wessex agită spiritele dintre Marea Britanie și Spania

Festivităţile dedicate jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord au şi o parte mai puţin plăcută.Este vorba despre vizita în Gibraltar a prinţului Eduard, cel mai tânăr dintre fiii reginei, şi a soţiei sale, contesa de Wessex. Evenimentul, menit să marcheze jubileul, a agitat spiritele în Spania, întrucât are loc în momentul în care cele două ţări îşi dispută drepturile de pescuit în apele teritoriale din jurul Stâncii Gibraltarului, relevă AFP, potrivit Adevarul.ro. În plus, teritoriul, care aparţine Marii Britanii, este revendicat de Madrid.

În aceste condiţii, Spania a transmis Marii Britanii că este „contrariată şi se simte inconfortabil” din cauza vizitei. „De la început am declarat această vizită nedorită”, a avertizat încă de vineri ministrul Afacerilor Externe de la Madrid, Jose Manuel Garcia-Margallo.

Aseară era programată proiectarea unei imagini a reginei pe o stâncă din zona de nord, ce este orientată spre Spania, iniţiativa având toate şansele să provoace noi proteste din partea Madridului.

Disputele dintre cele două ţări cu privire la Gibraltar, un teritoriu cu o suprafaţă de circa 6,5 kilometri pătraţi, au dus la anularea, în ultimul moment, a vizitei reginei Sofia a Spaniei în Marea Britanie, unde trebuia să asiste, luna trecută, la dineul jubileului reginei Elisabeta a II-a.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: geography.howstuffworks.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *