Granturi SEE si norvegiene de 250 mii euro asteapta cereri de proiecte

euro moneyMinisterul Fondurilor Europene (MFE) asteapta cereri de finantare in cadrul a doua apeluri cu o valoare cumulata de 250 de mii de euro, conform unui comunicat de presa.

MFE este gestionarul “Fondului bilateral national”, prin care tara noastra atrage granturi din partea Spatiului Economic European (SEE) si a Norvegiei, care, in prezent, sunt de circa 306 milioane euro. In cadrul primului apel (valorand 200.000 euro), sunt finantate proiecte pentru sustinerea unor arii prioritare (precum justitie si afaceri interne), consolidarea capacitatii judiciare, cooperarea Schengen, copiii si tinerii aflati in situatii de risc.

În al doilea apel (50 mii euro), sunt acordate granturi pentru deplasări efectuate exclusiv în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale cu entităţi din cele trei state donatoare: Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Specificul finanțărilor acordate în cele două apeluri este contractarea uşoară și rapidă, transmite MFE. Astfel, cererile de finanțare completate au cel mult 5 pagini, iar perioada de evaluare a acestora este de maximum 30 de zile lucrătoare. Suplimentar, beneficiarii nu trebuie să asigure cofinanțare: cheltuielile eligibile din cererile de finanțare aprobate sunt acoperite integral. Beneficiarii eligibili pentru a depune proiecte în cele două apeluri sunt instituţiile publice și organizațiile cu activități non-comerciale cu activitate în domeniile relevante atât din România, cât şi din statele donatoare, precizează ministerul.

“Fondul bilateral național” este destinat finanțării activităților complementare cooperării dintre entitățile române și cele din cele trei state donatoare: conferințe, seminarii de lucru, vizite de studiu, studii, servicii de consultanță, activități de informare sau care facilitează viitoare cooperări.

Granturile sunt distribuite prin 22 de programe vizând: protecţia mediului, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia rromă, justiţie şi afaceri interne, sănătate, cercetare, cultură.

România beneficiază de granturi SEE & norvegiene în valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Fondurile sunt distribuite prin 22 de programe în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte în următoarele domenii: protecţia mediului, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia roma, justiţie şi afaceri interne, sănătate, cercetare, cultură.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Granturi SEE si norvegiene de 250 mii euro asteapta cereri de proiecte

  1. Pingback: Granturi SEE si norvegiene de 250 mii euro asteapta cereri de proiecte | Radio GRADO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × 5 =