Grecia ar putea achita obligaţiunile investitorilor care nu au participat la restructurarea datoriei

Ministerul de Finanţe din Grecia a propus ca statul să plătească sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni care au refuzat să participe la restructurarea datoriei, au declarat doi înalţi oficiali din guvernul de la Atena, informează Wall Street Journal potrivit Mediafax.

Grecia are pe 15 mai scadente obligaţiuni în valoare de 450 de milioane de euro, care nu au fost incluse în procesul de restructurare. Autorităţile elene, după negocieri cu creditorii privaţi cu obligaţiuni emise de guvernul de la Atena, au şters circa 100 de miliarde de euro din datoria ţării. Investitori cu obligaţiuni în valoare de câteva miliarde de euro, aflate sub incidenţa legii altor state decât Grecia, au refuzat, însă, să participe.

Potrivit unor surse, propunerea de plată a fost transmisă biroului premierului Lucas Papademos, care înaintea unei decizii urma să se consulte cu şeful statului şi cu liderii partidelor politice.

Propunerea Ministerului de Finanţe este ca obligaţiunile să fie răscumpărate. Guvernul interimar va trebui să ia această decizie, cu aprobarea liderilor partidelor”, a declarat o sursă guvernamentală.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: mindmillion.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − 9 =