Grecia: Guvernul s-a angajat să renegocieze planul de austeritate convenit cu UE şi FMI

Guvernul elen de coaliţie şi-a reiterat, miercuri, angajamentul de a renegocia planul de austeritate dictat de creditorii externi, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a precizat purtătorul său de cuvânt, Simos Kedikoglou, informează AFP, potrivit Adevarul.ro.

”Guvernul este hotărât să lucreze asupra axelor programului elaborat de cele trei partide de coaliţie (…) Obiectivul nostru este de a renegocia planul UE-FMI”, a declarat Kedikoglou.

Afirmaţiile sale au fost făcute la sfârşitul unei întrevederi între premierul conservator Antonis Samaras, liderul partidul socialist PASOK, Evangelos Venizelos, şi cel al Stângii democratice Dimar, Fotis Kouvelis, care participă la un nou guvern de coaliţiei rezultat în urma alegerilor de la 17 iunie.

Vom face tot posibilul pentru a îmbunătăţi termenii nefavorabili” ai planului şi a cere creditorilor ”o prelungire a perioadei pentru ajustări bugetare”, a spus şi Venizelos, liderul partidului socialist PASOK.

El a reafirmat că, din cauza unei recesiuni mai greve decât se anticipa, este nevoie de o prelungire cu trei ani a ajustării bugetare, ”până în 2017” în loc de sfârşitul lui 2014, aşa cum se prevede în plan.

Totuşi, Stournaras, în discursul său din faţa parlamentului de la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul declaraţiei politice generale a guvernului, a subliniat că Grecia trebuie să înceapă aplicarea reformelor cerute de creditori înainte de a trece la renegocierea planului de austeritate.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  alkaioslarsinos.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *