Grecia riscă ieşirea din zona euro după ce principalele partide au obţinut rezultate slabe la alegeri

Grecii, furioşi din cauza măsurile de austeritate, au ignorat riscul ieşirii ţării din zona euro şi au pedepsit în alegerile de duminică principalele două partide, susţinătoare ale măsurilor de austeritate, care nu au obţinut suficiente locuri în parlament pentru a forma executivul, informează Mediafax.

După numărarea a 99% din voturi, Noua Democraţie (dreapta) şi socialiştii PASOK (stânga), partidele care au dominat scena politică din Grecia mai multe decenii şi singurele formaţiuni importante care susţin politica proausteritate, au obţinut împreună mai puţin de 32% din voturi şi numai 149 din cele 300 de locuri în Parlament.

Pentru a continua politica de austeritate, cele două partide istorice vor fi nevoite să-şi atragă alţi parteneri.

Pe parcursul numărării voturilor, liderul Noua Democraţie, Antonis Samaras, a făcut un apel pentru formarea unui guvern de uniune naţională, care să menţină Grecia în zona euro. Şeful PASOK, Evangelos Venizelos, a cerut, de asemenea, un guvern de unitate, afirmând totodată că partidul său a plătit preţul măsurilor luate din cauza crizei.

Partidele mici care au câştigat în alegeri sunt toate împotriva măsurilor de austeritate, dar sunt prea divizate pentru a forma o coaliţie.

“Există multă incertitudine în acest moment referitor la ce fel de guvern va fi format şi dacă acest executiv va susţine acordul cu FMI”, a afirmat Diego Iscaro, analist la IHS Global Insight.

PASOK a obţinut numai 13,2% din voturi, fiind împins pe locul al treilea de Coaliţia Stângii, cu 16,5%. Partidul Noua Democraţie a atras 18,8% din voturi, iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat să formeze un nou guvern de către preşedintele Greciei, Karolos Papoulias.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  us.fotolia.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × three =