Grup UE la nivel înalt: învățați profesorii să predea

Mary_McAleeseGrupul UE la nivel înalt pentru modernizarea învățământului superior publică primul său raport privind îmbunătățirea calității predării și a învățării în universități. Grupul, prezidat de fosta președintă a Irlandei, Mary McAleese (FOTO), formulează 16 recomandări, care includ un apel pentru introducerea formării profesionale certificate obligatorii pentru profesori și alte cadre didactice din învățământul superior, concentrarea activităților pe sprijinirea studenților să dezvolte abilități antreprenoriale și inovatoare, precum și crearea unei Academii europene pentru predare și învățare.

Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat:„Înființând grupul, obiectivul meu a fost acela de a încuraja noi moduri de gândire și noi idei. Recomandările grupului sunt oportune, practice și nu necesită neapărat cheltuieli suplimentare mari. Predarea de bună calitate în sistemele noastre de învățământ superior și de formare profesională este crucială pentru a se asigura faptul că studenții sunt dotați cu o paletă de competențe corespunzătoare pentru viitoarea lor dezvoltare personală și profesională. Comisia va face tot posibilul pentru a sprijini implementarea acestor recomandări.”

Mary McAleese, președinta grupului, a adăugat: „Predarea și învățarea de înaltă calitate depind de persoane și instituții dedicate, sprijinite de politici care au ca obiect predarea și învățarea. Cadrele didactice din învățământul superior trebuie să beneficieze de formarea profesională și asistența de care au nevoie pentru a-și îndeplini rolul în condiții excelente. Raportul nostru arată modul în care se poate realiza acest obiectiv.”

Grupul, care a fost înființat de comisarul Vassiliou în luna septembrie a anului trecut, a desfășurat consultări pe scară largă cu părțile interesate, ca parte a activității sale. Grupul a constatat că numeroase instituții de învățământ superior pun accentul prea puțin pe predare în raport cu cercetarea, chiar dacă ambele sunt misiuni principale ale învățământului superior. „Această situație trebuie reechilibrată. Rolul predării în definirea meritului academic are nevoie de un accent și de o recunoaștere mai puternice, în special în termeni de carieră”, a declarat comisarul. „Sunt total de acord cu propunerea ca toate cadrele didactice din învățământul superior să fie învățate cum să predea.”

Etapele următoare

În continuare, grupul la nivel înalt va lucra la cea de-a doua parte a misiunii sale, punând accentul pe maximizarea impactului noilor metode de oferire a unor servicii de învățământ de mai bună calitate, cum ar fi numeroase cursuri online cu acces liber (massive open online courses – MOOC), care permit accesul la învățământ superior de acasă. Parteneri din 11 țări au lansat recent primul MOOC paneuropean cu sprijinul Comisie Europene. Următorul raport al grupului la nivel înalt urmează să fie publicat în iunie 2014.

Recomandări pentru îmbunătățirea calității în procesul de predare și învățare

În raportul său, Grupul la nivel înalt explorează diferite moduri de îmbunătățire a calității predării și învățării. Având în vedere că fiecare instituţie de învăţământ superior şi fiecare ţară are un punct de plecare diferit, am încercat să oferim o gamă largă de instrumente, unelte și exemple practice pentru a arăta cum pot funcţiona abordări diferite — și adesea destul de simple. Dar să revenim la punctul nostru de plecare: predarea contează. La fel de mult ca cercetarea. Trebuie să punem calitatea predării și a învățării pe primul loc.

În acest sens, recomandăm:

Recomandarea 1

Autoritățile publice responsabile pentru învățământul superior ar trebui să asigure existența unui cadru durabil, bine finanțat, care să sprijine eforturile instituțiilor de învățământ superior în ceea ce privește îmbunătățirea calității predării și a învățării.

Recomandarea 2

Fiecare instituție ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare o strategie pentru sprijinirea și îmbunătățirea continuă a calității predării și a învățării, alocând nivelul necesar de resurse umane și financiare pentru sarcina respectivă și integrând această prioritate în misiunea generală, acordând aceeași importanță predării, cât și cercetării.

Recomandarea 3

Instituțiile de învățământ superior ar trebui să încurajeze, să aprecieze și să țină seama de feedbackul studenților, care ar putea detecta din timp probleme în ceea ce privește predarea și învățarea și ar conduce la îmbunătățiri mai rapide, mai eficiente.

Recomandarea 4

În 2020, toți membrii personalului didactic din instituțiile de învățământ superior ar trebui să fi beneficiat de formare pedagogică certificată. Educația profesională continuă a profesorilor ar trebui să devină o cerință pentru profesorii din învățământul superior.

Recomandarea 5

Deciziile privind intrarea, avansarea și promovarea personalului didactic ar trebui să țină seama de o evaluare a competenței de predare, pe lângă alți factori.

Recomandarea 6

Directorii instituțiilor și liderii instituționali ar trebui să recunoască și să recompenseze (de exemplu, prin intermediul unor burse sau premii) profesorii universitari care aduc o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității predării și a învățării, fie prin practica lor, fie prin intermediul cercetării privind predarea și învățarea.

Recomandarea 7

Programele de învățământ ar trebui să fie elaborate și monitorizate prin dialog și parteneriate între personalul didactic, studenți, absolvenți și actori de pe piața forței de muncă, având la bază noi metode de predare și învățare, pentru ca studenții să poată dobândi competențele relevante care le sporesc capacitatea de inserție profesională.

Recomandarea 8

Performanța studenților în cadrul activităților de învățare ar trebui să fie evaluată în funcție de obiectivele de învățare clare convenite anterior și elaborate în colaborare cu toți membrii facultății care au participat la realizarea lor.

Recomandarea 9

Instituțiile de învățământ superior și decidenții politici naționali, în colaborare cu studenții, ar trebui să creeze sisteme de consiliere, de îndrumare, de tutorat și de urmărire pentru a sprijini studenții de la intrarea lor în învățământul superior până la absolvire și după aceasta.

Recomandarea 10

Instituțiile de învățământ superior ar trebui să introducă și să promoveze abordări ale predării, învățării și evaluării transversale, transdisciplinare și interdisciplinare, care să îi ajute pe studenți să își aprofundeze cunoștințele și să își dezvolte spiritul antreprenorial și inovator.

Recomandarea 11

Instituțiile de învățământ superior — cu ajutorul administrațiilor publice și al UE — ar trebui să își sprijine profesorii, astfel încât aceștia să își dezvolte aptitudinile de predare și învățare online și în ceea ce privește alte oportunități pe care le oferă era digitală, și ar trebui să exploateze oportunitățile oferite de tehnologie în vederea îmbunătățirii calității predării și a învățării.

Recomandarea 12

Instituțiile de învățământ superior ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare strategii de internaționalizare generală ca parte integrantă a misiunii lor și a exercitării funcțiilor lor. O mai mare mobilitate a studenților și a personalului, dimensiunea internațională a programului de învățământ, experiența internațională a membrilor facultății, o cunoaștere suficientă a limbii engleze și a unei a doua limbi străine, competențe interculturale, cursuri și diplome transnaționale și alianțe internaționale ar trebui să devină componente indispensabile ale învățământului superior în Europa și dincolo de granițele acesteia.

Recomandarea 13

Uniunea Europeană ar trebui să sprijine punerea în aplicare a acestor recomandări, în special prin promovarea:

metodologiilor de învățare și predare și a abordărilor pedagogice inovatoare;

metodelor de orientare, consiliere și îndrumare;

îmbunătățirii elaborării programelor, ținând seama de cele mai recente cercetări cu privire la învățarea umană;

profesionalizării și dezvoltării cadrelor didactice, a formatorilor și a personalului;

mobilității și schimburilor de personal academic pentru misiuni de predare pe termen lung; și

colectării sistematice și periodice de date privind problemele care afectează calitatea predării și a învățării.

Recomandarea 14

Uniunea Europeană ar trebui să sprijine crearea unei Academii Europene de predare și învățare dirijate de părțile interesate și inspirate de bunele practici reflectate în prezentul raport.

Recomandarea 15

Cercetătorilor susținuți prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie și care intenționează să înceapă o carieră în mediul academic ar trebui să li se ofere posibilitatea de a dobândi calificări pedagogice profesionale, precum și sprijin în activitățile de predare pe lângă activitățile lor de cercetare.

Recomandarea 16

Statele membre, în colaborare cu regiunile, sunt încurajate să acorde prioritate, în cadrul acordurilor de parteneriat din cadrul fondurilor structurale, inițiativelor pentru sprijinirea dezvoltării competențelor pedagogice, a elaborării și punerii în aplicare a programelor relevante pentru nevoile sociale și de pe piața muncii și a consolidării unor parteneriate între învățământul superior, întreprinderi și sectorul cercetării.

Detalii AICI.

Sursa: ec.europa.eu
Foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − 6 =