Guvernul a abrogat hotărârea care restricţionează deschiderea hypermarketurilor, la presiunea Comisiei Europene şi FMI

Guvernul a abrogat hotărârea emisă în 2004 şi care impune restricţii la deschiderea marilor magazine de retail, actul normativ fiind anulat în urma presiunilor exercitate începând cu primăvara anului trecut de către Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit agenţiei Mediafax.

Hotărârea în cauză include o serie de cerinţe legate de acordul centrelor comerciale concurente la emiterea autorizaţiei şi de prezentarea unui studiu de impact de către investitorul care solicită avizul.

Astfel, actul normativ adoptat în 2004 stabileşte că deschiderea structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare, de peste 1.000 de metri pătraţi, este autorizată de către o comisie constituită la nivel autorităţii locale, din care face parte, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai asociaţiilor profesionale, patronale şi de protecţie a consumatorilor, şi un reprezentant al agenţilor economici din imediata vecinătate a centrului comercial pentru care este cerută autorizaţia.

În acelaşi timp, solicitările de deschidere a unor astfel de magazine trebuie însoţite obligatoriu de “un studiu de piaţă şi impact”, care să prezinte motivul alegerii locului respectiv, harta comercială a zonei, descrierea tipologică a structurilor de vânzare existente în zonă, caracteristicile demografice şi sociale ale zonei (structura populaţiei, venituri, obiceiuri de consum), impactul deschiderii noului magazin din punct de vedere urbanistic, socio-economic şi comercial, dar şi impactul asupra comerţului existent, respectiv protejarea structurilor de vânzare existente şi “evitarea disfuncţionalităţilor” din mediul concurenţial.

La presiunea CE şi a FMI, Guvernul s-a obligat încă din primăvara anului trecut să înlăture aceste restricţii.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  stiripeblog.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 2 =