Guvernul francez creşte taxele pentru bogaţi şi companii

Guvernul francez a anunţat miercuri creşteri de taxe pentru bogaţi, companii petroliere şi financiare, precum şi pe dividende, prin care ar urma să obţină venituri de 7,2 miliarde euro, astfel încât să atingă ţintele de deficit bugetar şi să evite presiunile pe pieţele financiare.

Măsurile prefigurează majorări chiar şi mai mari de taxe anul următor, în contextul unui avans economic foarte lent, notează Bloomberg, potrivit Mediafax.

Din totalul de 7,2 miliarde de euro, 2,3 miliarde de euro ar urma să provină dintr-o taxă excepţională pe activele persoanelor bogate. Aproape 900 de milioane de euro vor rezulta din încheirea perioadei de scutire pentru plata unei taxe.

Măsurile includ şi taxe suplimentare pentru companiile petroliere şi financiare, cu venituri prognozate la câte 500 de milioane de dolari pentru fiecare sector, precum şi introducerea unui impozit pe dividende şi creşterea taxelor pe opţiuni de achiziţie de acţiuni.

“Ne confruntăm cu o situaţie economică şi financiară extrem de dificilă. Celor mai bogate familii şi marilor companii li se va cere să contribuie. În 2012 şi 2013, efortul va fi deosebit de greu”, a declarat ministrul de Finanţe, Pierre Moscovici.

Curtea de Conturi din Franţa a anunţat, la începutul săptămânii, că guvernul trebuie să identifice venituri suplimentare şi reduceri de cheltuieli de 6-10 miliarde de euro pentru acest an şi de 33 de miliarde de euro anul următor pentru a respecta angajamentele privind deficitul bugetar.

Dobânda la împrumutirile pe zece ani accesate de Franţa se plasează la 2,55%, faţă de 6,21% în cazul Spaniei şi 5,71% în cel al Italiei.

Rectificarea bugetară adoptată de Franţa inversează politica promovată de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy. Sarkozy a redus taxele pentru bogaţi, argumentând că aceştia vor fi încurajaţi astfel să rămână în Franţa, şi a eliminat impozitul pe salariu pentru orele lucrate suplimentar.

Actualul preşedinte, Francois Hollande, a declarat că bugetul pe 2013 va readuce taxele pentru bogaţi cu active de peste 1,3 milioane de euro la nivelul de dinanintea reducerii lor de către Sarkozy.

Companiile cu venituri de la 250 de milioane de euro în sus vor achita o parte din impozite mai devreme în acest an.

De asemenea, companiile vor plăti o taxă de 30% pe opţiunile pentru achiziţia de acţiuni, în urcare de la 14%. Directorii care primesc opţiunile, vor plăti, de asemenea, o taxă mai mare, de 10%, faţă de 8% în prezent.

Noul guvern francez va schimba şi o altă măsură adoptată de administraţia precedentă. Astfel, vor fi verificate posibilităţile materiale ale francezilor din străinătate înainte ca aceştia să-şi trimită copiii la şcolile de stat franceze.

Bugetul pentru anul următor va include şi o majorare la 75% a taxei pentru persoanele care câştigă peste 1 milion de euro.

Premierul, Jean-Marc Ayrault, a transmis ministerelor, cu excepţia Educaţiei şi Justiţiei, să reducă imediat cheltuielile cu 2,5%.

La prima şedinţă a guvernului, Hollande şi-a diminuat cu o treime propriul salariu şi pe cele ale miniştrilor, respectând o promisiune electorală.

Taxele ar urma să urce până în 2017 de la 43,9% din PIB la 46,5%, în timp ce cheltuielile ar urma să scadă de la 56,2% din PIB la 53,4% în 2017.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:   en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *