GUVERNUL PONTA 3. Structura noului guvern şi lista miniştrilor, în negocierile USD-UDMR

pontaIn noua structură guvernamentală, discutată deja în linii mari înaintea anunţului oficial al PNL legat de ieşirea de la guvenare, Cabinetul Ponta 3 ar urma să rămână cu 17 ministere, să reducă numărul de miniştri delegaţi, dar să includă 4 posturi de vicepremieri, dacă şi UDMR intră la guvernare.

Reprezentanţii maghiarilor sunt în negocieri pentru două ministere, UNPR va primi Internele pentru Gabriel Oprea, iar PC, pe lângă avansarea lui Daniel Constantin pe un post de vicepremier, face diligenţele pentru a obţine încă un portofoliu, cedând în schimb, preşedinţia Senatului atunci când va fi eliberată de Crin Antonescu. Între actualii miniştri scârţâie scaunele lui Robert Cazanciuc, în pericol să fie schimbat la cererea PSD-iştilor din teritoriu, dar şi al Rovanei Plumb, Mediul fiind revendicat şi de UDMR, notează Gandul.info.

Un Guvern Ponta 3 cu 17 ministere, patru viceprim-miniştri şi patru miniştri delegaţi este, în linii mari, soluţia pe care USD se pregăteşte să o avanseze marţea viitoare Parlamentului, cooptând şi UDMR la guvernare. Din negocierile deja avansate la momentul ruperii oficiale a USL prin ieşirea PNL de la guvernare, rezultă că UDMR va intra în noul Executiv cu un post de viceprim-ministru pentru Kelemen Hunor şi două portofolii ministeriale din care unul este cel de la Cultură, eliberat de Gigel Ştirbu (PNL). Cum reprezentanţii maghiarilor au refuzat oferta lui Victor Ponta de a prelua şi Comunicaţiile, în discuţie rămân Mediul şi, eventual, Sănătatea.

O altă negociere încă în desfăşurare se poartă cu PC care doreşte păstrarea ministrului delegat pentru IMM-uri, a Ministerului Agriculturii, dar şi câştigarea unui portofoliu nou. Acesta ar putea fi cel al Pădurilor şi Apelor, prin preluarea de Constantin la Agricultură. Oferta PSD, pe de altă parte, ar fi un post de viceprim-ministru şi Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Gabriel Oprea rămâne, la rândul său vicepremier, urmând să primească şi un important portofoliu: Internele.

Plumb şi Cazanciuc riscă să-şi piardă ministerele

Dominant în viitorul Guvern va fi PSD, care nu intenţionează să schimbe, la startul negocierilor cel puţin, niciun ministru cu excepţia lui Dan Nica, deja inclus pe lista USD pentru europarlamentare. “Eu cred că domnul Nica atunci când a făcut alegerea asta, a avut în vedere toate variantele. Că mai sunt două luni, trei luni de zile, nu cred că se împiedică de un post”, a sugerat Ilie Sârbu intenţia de ieşire a lui Nica din Guvern cu două luni înainte de momentul prevăzut iniţial.

Mai mulţi lideri PSD din teritoriu au declarat însă pentru gândul că intenţionează să forţeze înlocuirea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, de care sunt nemulţumiţi. Acesta are însă susţinerea lui Victor Ponta. Decizia finală se va lua luni, în CEx al PSD. Lui Cazanciuc i se reproşează din teritoriu că nu a făcut nimic pentru rezolvarea situaţiilor de incompatibilitate.

O altă răsturnare de situaţie se anunţă la Ministerul Mediului, funcţia Rovanei Plumb fiind vizată şi de UDMR care a refuzat prima ofertă a lui Ponta: Comunicaţiile, pe lângă portofoliul de la Cultură pentru Kelemen Hunor, agreat şi ca vicepremier. Dacă Mediul va fi preluat de UDMR-istul Attila Korodi, Rovana Plumb, care ar urma să facă un pas înapoi, este vehiculată pentru Ministerul Muncii, ca înlocuitoare a Marianei Câmpeanu, cu promisiunea că va fi susţinută în toamnă pentru un post de comisar european.

UDMR vizează Cultura şi Mediul

În discuţie cu UDMR este şi portofoliul Sănătăţii faţă de care liderii Uniunii nu au manifestat însă un interes deosebit. Dacă planurile UDMR, decis deja în proporţie de 99% să intre în Guvern, se concretizează, Uniunea ia Cultura şi Mediul, iar PSD rămâne să nominalizeze miniştri pentru Comunicaţii şi Sănătate.

În primul caz, în partid se vehiculează numele unui actual secretar de stat, Bebe Ionică, deţinătorul licenţei Antena 1 Târgu Jiu şi a ziarului Gorjeanul, provenit din filiala în care premierul Victor Ponta şi-a reconfirmat mandatul de deputat. Fost PDL-ist, Bebe Ionică şi-a şters din CV perioada petrecută în partidul lui Emil Boc, asumându-şi doar poziţia de vicepreşedinte PSD Gorj din 2008. Potrivit presei locale, Ionică a fost unui din obişnuiţii contractelor cu statul prin firma sa, Centrul de Calcul SA.

La Sănătate, pe de altă parte, Ponta ar vrea un specialist, care să poată duce la capăt reforma lăsată de Eugen Nicolăescu într-o formă precară într-un proiect de lege avansat în Guvern. Numele avansate în acest moment sunt cel al lui Vasile Cepoi, fost ministru şi actual consilier al premierului, dar şi al actualului ministru al Tineretului, Nicolae Bănicioiu, de profesie medic. Creditat cu şanse politice mari ar fi şi Raed Arafat, pe care însă premierul l-a desemnat de curând responsabil al departamentului pentru situaţii de urgenţă, mutarea lui fiind puţin probabilă.

PSD negociază cu PC cu şefia Senatului pe masă

Surse din PSD au explicat pentru gândul că, în noua structură, PC va primi oferta nominalizării unui vicepremier, dar cel mai probabil şi un portofoliu suplimentar, negocierea purtându-se cu şefia Senatului pe masă. Astfel, liderii PSD au decis în Biroul Politic să nu forţeze debarcarea lui Antonescu, dar se pregătesc pentru plecarea inevitabilă a acestuia, într-o formă sau alta, până la sfârşitul anului. În această logică, PSD are în vedere obţinerea unui acord pentru ca şefia Senatului să revină unui social-democrat dacă PC doreşte un portofoliu în plus.

Senatorul PSD Ilie Sârbu a reamintit astăzi că funcţia lui Antonescu “a fost o concesie pe care a făcut-o PC”, singurul îndreptăţit, conform protocolului, la această funcţie. În aceste condiţii, PSD ia în calcul un schimb între “dreptul” la poziţia a doua în stat şi un portofoliu pe care să îl cedeze acum PC.

La un minister suplimentar speră de altfel şi conservatorii. “Dacă iese un partid care are 7 portofolii şi numărul de ministere se păstrează, evident poate fi un portofoliu în plus pentru PC, având în vedere algoritmul”, se aşteaptă Grapini.

Potrivit surselor citate, compensaţia ar urma să vină, eventual, prin preluarea de către Daniel Constantin a funcţiei de vicepremier şi a portofoliului Pădurilor pe lângă Ministerul Agriculturii, pe masa negocierii fiind şi funcţia de ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, eliberată de liberalul Mihai Voicu.

Mai multe detalii AICI.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 5 =