Guvernul şi Congresul SUA discută despre posibilitatea impunerii unor sancţiuni Ucrainei

US_Flag_BacklitGuvernul american discută cu Congresul despre posibilitatea impunerii unor sancţiuni Ucrainei, o ţară afectată de grave tulburări politice, a anunţat joi diplomaţia americană, potrivit Mediafax.

Washingtonul a evocat deja, în mai multe rânduri, ipoteza adoptării unor sancţiuni împotriva Kievului, iar oficiali de cel mai înalt rang din cadrul Executivului american, inclusiv preşedintele Obama, au reacţionat faţă de criză. Vicepreşedintele Joe Biden l-a sunat în două rânduri pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Statele Unite au “revocat vizele mai multor ucraineni implicaţi în violenţele împotriva manifestanţilor paşnici”, a amintit Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat. “Vrem să discutăm sancţiuni, dar nu s-a luat o hotărâre“, a repetat ea.

În pofida “admonestărilor”, Statele Unite sunt foarte reticente să impună sancţiuni politice sau economice Ucarinei.

În schimb, Guvernul american intenţionează să menţină presiunile asupra Kievului, iar secretarul de Stat John Kerry a discutat joi, într-o conferinţă telefonică, cu şase lideri ai opoziţiei angajate în mişcarea proeuropeană de contestare.

Kerry “a insistat asupra susţinerii neclintite a Statelor Unite faţă de aspiraţiile europene democratice ale poporului ucrainean”, a anunţat Departamentul de Stat.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × 1 =