Guvernul va anula datoria CFR, prin conversia în acţiuni

Guvernul va anula datoriile CFR SA de la finele anului trecut către bugetul consolidat şi fondul de risc, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro) prin conversia în acţiuni, care vor fi preluate de MTI ca unic acţionar, informează agenţia de ştiri Mediafax.

Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.

“Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii şi asmiliate salariilor, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 ianuarie 2012, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA la această dată şi neachitate la data eliberării certificatului de atestare fiscală”, se arată în proiect, întocmit de Ministerul Transporturilor.

Sursa articol: Mediafax
Sursa foto: stiri.mersultrenurilor.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × one =