Harta șomajului în UE

După mai bine de patru ani de criză economică, ţările Uniunii Europene (UE) prezintă un bilanţ sumbru al activităţii de pe piaţa muncii: numărul şomerilor din statele membre UE a ajuns la finele lunii martie la 24,77 milioane, cu 8,5 milioane mai mulţi faţă de nivelul înregistrat la începutul lui 2008. Rata medie a şomajului din spaţiul comunitar a stagnat în martie la 10,2%, în timp ce indicatorul a crescut la 10,9% în zona euro, potrivit datelor publicate de Biroul European de Statistică – Eurostat și preluate de Adevarul.ro.

În timp ce state precum Austria, Suedia, Slovenia, Slovacia şi Cehia au înregistrat uşoare reduceri ale ratei şomajului, în Spania, Portugalia şi Irlanda, situaţia rămâne îngrijorătoare. Rata şomajului din Spania a continuat să crească în luna martie, ajungând la 24,1%, un nou maxim-record, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât mai bine de jumătate dintre tinerii spanioli sub 25 de ani nu au un loc de muncă.

Şi în România rata şomajului şi-a continuat trendul ascendent, ajungând la sfârşitul lunii martie la 7,5%, în creştere de la 7,1% în februarie. Numărul şomerilor a crescut cu aproximativ 29.000, ajungând la 735.000 de persoane.

Accesează aici harta șomajului în UE.

Sursa: Adevarul.ro

Foto: worldatlas.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − two =