Hildegard Puwak, fost ministrul al Integrării Europene, a murit la 68 de ani. Mesajul fostului premier Adrian Năstase

Fostul ministru al Integrităţii Europene în Guvernul condus de Adrian Năstase, Hildegard-Carola Puwak, a murit vineri, la vârsta de 68 de ani, a anunţat preşedintele Organizaţiei de Femei din Bucureşti a PSD, Maria-Manuela Catrina.

Hildegard Puwak a fost deputat de Timiş în perioada 1996 – 2002 şi deputat PDSR în perioada 2000 – 2004. În perioada 2000-2003, ea a fost ministru al Integrării Europene în Guvernul Adrian Năstase.
Ministerul român al Afacerilor Externe i-a adus, de asemenea, un omagiu persoanei care și-a dedicat cariera pentru aderarea României la Uniunea Europeană:
“Ministerul Afacerilor Externe își exprimă profundul regret față de trecerea la cele veșnice a unei personalități a vieţii politice naţionale, Hildegard-Carola Puwak.

*Iniţiativele sale, în calitate de ministru al Integrării Europene în perioada 2000-2003, au condus la îndeplinirea obiectivului strategic naţional de aderare a României la Uniunea Europeană. În decursul carierei sale, Hildegard-Carola Puwak a mai ocupat funcţiile de ministru secretar de stat în Departamentul pentru Reformă Economică şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului României, fiind deosebit de apreciată pentru profesionalismul de care a dat dovadă. 

Ministerul Afacerilor Externe transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe. Dumnezeu să o odihnească în pace!”

 
Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.