Hollande a discutat cu Obama despre interceptările telefonice ale NSA

francois hollande  elysee.frPreşedintele american, Barack Obama, şi omologul său francez, François Hollande, au discutat, ieri, la telefon despre dezvăluirile privind activităţile de spionaj desfăşurate de Statele Unite în Franţa, a anunţat Casa Albă, potrivit EVZ.ro.

Obama şi Hollande „au discutat despre dezvăluirile apărute recent în presă, deoarece unele dintre acestea au distorsionat activităţile noastre, iar altele provoacă întrebări legitime din partea prietenilor şi aliaţilor noştri cu privire la modul de utilizare a acestor capacităţi de supraveghere”, a precizat preşedinţia americană într-un comunicat, citat de Mediafax.

Preşedintele francez „a cerut să-i fie oferite explicaţii” cu privire la acest subiect, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, care a precizat că cei doi şefi de stat au convenit că „operaţiunile de colectare a informaţiilor ar trebui să aibă loc într-un cadru bilateral”.

De asemenea, secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat că Franţa şi Statele Unite vor avea “discuţii bilaterale pentru a soluţiona aceste probleme”.

Sursa: EVZ.ro
Foto: Elysee.fr

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 + nine =