Ialomiţianu: Acordul cu FMI se va suspenda sau rupe definitiv, dacă nu se fac progrese în două luni

ialomitianu gAcordul cu FMI s-ar putea suspenda sau chiar se va rupe definitiv dacă nu se fac progrese semnificative în măsurile de reformă în următoarele două luni, a declarat deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, la finalul discuţiilor cu experţii FMI, CE şi Băncii Mondiale, potrivit Mediafax.ro.

“Parlamentarii de la putere şi-au schimbat tonul (după ieşirea presei -n.r.), au devenit mai concilianţi, pentru că şi-au dat seama că nu mai sunt la televiziune, şi au spus că este bine că se prelungeşte actualul acord şi se va face un alt acord (…) Dar cele trei organisme doresc angajamente ferme (…) Dacă în următoarele două luni nu se văd progrese semnificative, putem vedea suspendarea sau chiar ruperea acordului (…) Guvernul a cerut prelungirea, dar în momentul în care se aprobă în board, reformele structurale trebuie realizate, cu privatizările, cu CFR Marfă”, a spus Ialomiţianu imediat la finalul întâlnirii misiunii FMI, CE şi BM cu parlamentarii din Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.

El a explicat că la începutul întâlnirii discuţiile au fost mai tensionate întrucât foarte mulţi dintre parlamentarii de la putere se găsesc în continuare în campanie electorală şi “există foarte multă ipocrizie” în declaraţiile publice, întrucât toţi ştiu cât de important este acordul cu FMI.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × two =