Ich bin ein Berliner vs Ich war im Berlin

Dan CarbunaruIch bin ein Berliner, spunea Crin Antonescu, Presedintele interimar al Romaniei, la unul dintre mitingurile din timpul campanie de demitere a lui Traian Basescu, in iulie 2012. “Băsescu ne amenință cu Europa, cu Uniunea Europeană, cu Germania, cu America. Eu vreau să vă spun: români, Europa, suntem noi! Vreau, în numele românilor, să recăpătăm demnitatea națională, europeană, şi să le spun în limba germană  Ich bin ein Berliner”.

Mai putin de un an i-a luat partenerului sau din USL, Victor Ponta, sa ajunga la Berlin, pentru a se intalni cu Angela Merkel. Cancelarul german nu voteaza in Romania, dupa cum i-a amintit in vara anului trecut Victor Ponta. Germania voteaza insa pe teme importante, precum Schengen, Euro-zona, in general in UE vointa Berlinului este peste vointa Bruxelles-ului. Investitiile germane sunt poate si mai importante pentru economia fragila a unei Romanii topite de focul austeritatii. Ce e drept, suntem printre statele europene care au scazut deficitul sub cota de 3 la suta ceruta de Comisie. ”Performanta” pe care tari mari, precum Franta socialistului Hollande, si-au permis sa si-o amane, cu binecuvantarea Comisiei.

Crin Antonescu reusise o mutare aparent castigatoare in pozitionarea din USL, prin cooptarea lui Klaus Johannis. Lideri PNL lasa sa se inteleaga, azi, ca nu ar fi strain Johannis de deschiderea usilor cancelariei de la Berlin. pe de alta parte, fanii Presedintelui Basescu spun ca fara coabitare si lobby sustinut al lui Traian Basescu, usile ar fi ramas inchise. Evident, partizanii premierului sunt siguri ca discursul si orientarea mai nou pro-europeana a lui Victor Ponta este cea care a contribuit la prima vizita oficiala a unui premier roman in Germania, dupa 2006.

”Nu dau sfaturi, dar ce cred eu că ar trebui făcut, privind din afară, este să-şi dezvolte dimensiunea contactelor externe”, il sfatuia Adrian Nastase pe Crin Antonescu, la congresul PSD. “Sunt două lucruri care contează” în alegeri pentru a câştiga mandatul de preşedinte: “să ai voturi interne şi să ştii că marile puteri discută numai cu câştigătorii”, mai spunea fostul Premier.

Victor Ponta pare a urma intocmai sfaturile fostului sau mentor. Ce face Crin Antonescu?

Dan Carbunaru

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five − three =