Impactul măsurilor de austeritate pentru Piața Muncii – Raport ONU

Un raport al Organizatiei Internationale a Muncii din cadrul ONU arata in cifre impactul masurilor de austeritate si trage semnale de alarma: “Austeritatea nu a produs mai multa crestere economica. Reformele prost concepute pentru piata muncii nu vor functiona nici ele, pe termen scurt. In situatii de criza, astfel de reforme tind sa conduca la disparitia si mai multor locuri de munca si la aparitia a foarte putine slujbe, cel putin pe termen scurt”.

Raportul prezinta trei scenarii pentru situatia angajarii in viitor.

Somajul creste, economia nu genereaza noi locuri de munca, piata muncii nu cunoaste semne de revigorare. Cu certitudine ca pietele fortei de munca au fost si sunt afectate in continuare de incetinirea sau regresul economiei globale.

Din raport reiese ca numarul somerilor din intrega lume va creste in acest an la 202 milioane, de la 196 de milioane inregistrati la finele anului trecut, urcand astfel rata somajului la 6,1 (estimare OIM – in raportul anual World of Work).

Agentia ONU a fost critica cu privire la masurile de austeritate adoptate de guvernele Europei, afirmand ca acestea au esuat nu numai in reducerea deficitelor, ci au afectat si cresterea economica pe termen lung, cu un impact negativ major asupra pietei fortei de munca.

Conform raportului:

Este putin probabil ca economia globala sa poata in urmatorii ani sa aiba un ritm de crestere capabil sa antreneze in campul muncii actualele persoane neocupate si alte aproape 80 de milioane de oameni care asteapta sa intre pe piata fortei de munca.

Situatia este dramatica in Europa, unde rata somajului a crescut in aproape doua treimi din aceste tari incepand cu 2010.

Veniturile acumulate de populatie din munca au scazut.

Nu este o incetinire normala, gestionabila a fortei de munca. Dupa patru ani de criza globala, dezechilibrele de pe piata muncii sunt tot mai structurale, mai profunde si mai dificil de eradicat.

Anumite grupuri, cum ar fi somerii pe termen lung sunt supusi riscului de excludere de pe piata muncii. Acest lucru inseamna ca vor fi in imposibilitatea de a obtine un nou loc de munca, chiar daca va exista o relansare puternica.

Austeritatea oarba si lipsita de solidaritate sociala- neechilibrata cu masuri de dezvoltare si crestere economica solide – in loc sa promoveze cresterea si sentimentul de incredere, le erodeaza. In loc sa reduca deficitele, le mentine mari prin inscrierea lor intr-un cerc vicios.

Precaritatea locurilor de munca, gradul de ocupare profund disproportionat in randul femeilor si tinerilor, productivitatea scazuta, folosirea arbitrara si eronata a politicilor de dereglementare pe piata muncii, slabirea negocierii colective – care poate provoca o spirala descendenta a salariilor si a nivelului de trai, convulsiile sociale, cresterea criminalitatii si a infractionalitatii, precum si multe alte aspecte foarte interesante le gasiti in raport.

Este momentul sa ne uitam cu o mai mare responsabilitate asupra acestor aspecte si sa gandim o strategie de crestere economica echilibrata, sustenabila, care sa fie orientata catre oameni si catre necesitatile lor.

Raportul readuce dosare importante ale statelor europene pe care le sustine prin intermediul cifrelor. Ar fi util ca in cadrul discutiilor la Consiliul informal extraordinar anuntat de presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy pentru 23 mai, liderii europeni sa aiba in vedere si analiza acestui raport.

Sa nu uitam nici o clipa ce inseamna de fapt pierderea sau perimarea unui loc de munca: o tragedie pentru oameni si pentru familiile acestora.

Raportul poate fi consultat aici:  Raport ONU World of Work Report 2012

Autor: Adrian Marius Dobre, secretar general Fundatia Europeana “Titulescu”
Foto: evolutionofhatred.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 + 1 =